x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 20 de dolari, viza pentru Turcia

20 de dolari, viza pentru Turcia

01 Apr 2004   •   00:00

Incepand de azi intra in vigoare noul regim de calatorii in relatia dintre Romania si Turcia. Ca turisti, trebuie sa scoatem 20 USD de persoana pentru obtinerea vizei.

Aspiratiile europene ale Romaniei atrag dupa sine si alinierea la reglementari in relatiile bilaterale mai putin dorite. Un exemplu de acest gen il reprezinta introducerea regimului de vize. Incepand de azi este randul Turciei sa intre in „familia" statelor care impun vize de calatorie romanilor detinatori de pasapoarte simple, si asta ca masura de reciprocitate la impunerea de catre Romania a vizelor de intrare pe teritoriul sau.

CONDITII. Cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in scop turistic in Turcia vor trebui sa achite 20 de dolari, suma platibila numai in valuta, la sectia consulara a Ambasadei Turciei la Bucuresti, din Calea Dorobantilor nr.72.

SCUTIRE. Potrivit Ministerului de Externe roman, sunt scutiti de viza membrii echipajelor navelor si aeronavelor, membrii echipajelor de cai ferate care efectueaza transporturi internationale in mod regulat. De asemenea, cetatenii romani vor putea tranzita (pana la 5 zile) teritoriul Turciei fara viza, iar cetatenii turci, posesori de vize Schengen valabile, vor putea tranzita fara vize teritoriul Romaniei, tot pana la 5 zile.

FACILITATI. Acordul bilateral prevede si facilitati, pe baza de reciprocitate, pentru oamenii de afaceri, care vor putea obtine vize valabile un an, cu intrari multiple, in regim de urgenta (o zi lucratoare), pe baza prezentarii unei scrisori de recomandare emise de autoritati agreate din cele doua state. In cadrul aceleiasi categorii, elevii si studentii, oamenii de cultura si de arta, membrii clerului, cadrele didactice, corespondentii de presa trimisi in misiuni oficiale vor putea obtine permise de sedere in cele doua state valabile pana la doi ani, cu posibilitatea prelungirii.

URGENTE. Soferii profesionisti, transportatori de marfuri si persoane, cuprinsi pe liste intocmite de autoritatile competente ale celor doua state, vor putea obtine, in regim de urgenta, vize valabile un an, cu intrari multiple si cu drept de sedere de 5 zile. Vizele vor fi eliberate in termen de 15 zile de la data solicitarii.
Marina Constantinoiu


Actele necesare obtinerii vizei pentru Turcia

Cetatenii romani care doresc sa efectueze calatorii in Turcia dupa 1 aprilie 2004 se pot adresa pentru informatii suplimentare la Ambasada Republicii Turcia la Bucuresti - sectia consulara (adresa: Calea Doroban_ilor nr.72, tel: 210.65.68, e-mail: bukres.be@mfa.gov.tr) sau Consulatului General al Republicii Turcia de la Constanta ( adresa: Bd. Ferdinand nr.82, tel: 0241/61 66 35). Potrivit Ambasadei Turciei, pentru obtinerea vizei turistice (care se acorda pe doua luni, cu o singura iesire, pentru o perioada de sedere in Turcia de maximum 30 de zile) este nevoie de urmatoarele documente:

  • pasaport valabil
  • xerocopia primelor trei pagini ale pasaportului
  • formularul de solicitare (se obtine de la sectia consulara a ambasadei)
  • 2 fotografii
  • biletul de calatorie dus-intors sau un document emis de agentia de turism, in care sa se specifice destinatia si perioada calatoriei in Turcia
  • taxa de viza
Costul vizei pentru deplasari cu scop comercial este de 65 de dolari, iar aceasta se acorda pe o perioada de sase luni, cu multiple intrari si iesiri. Pentru obtinerea vizei de lucru, in urma depunerii dosarului pentru acest tip de document, Ambasada Turciei va solicita Ministerului turc de Externe avizul pentru acordarea vizei.

×
Subiecte în articol: observator turcia