x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 25.000 de spectatori, la Parada Junilor

25.000 de spectatori, la Parada Junilor

de Monica Cosac    |    16 Apr 2018   •   16:49
25.000 de spectatori, la Parada Junilor

Mii de braşoveni şi turişti veniţi din toată lumea au urmărit, ieri, parada călare a Junilor Braşovului, un spectacol unic în Europa.  În mod tradiţional, junii pot fi văzuţi doar în Duminica Tomii, la o săptămână după Paşte, când cele şapte coboară din cartierul Şchei în vechea Cetate a oraşului.

Cel mai cunoscut eveniment tradițional al Junilor Braşoveni este „Ziua de călări”, aşa cum este cunoscută defilarea călare a cetelor de juni, prin Șchei și pe străzile cetății Brașovului.

Fiecare dintre cele şapte grupuri de juni - Tineri, Bătrâni, Roşiori, Albiori, Curcani, Dorobanţi şi Braşovecheni - poartă costume specifice grupului şi are în frunte vătaful, urmat de stegar şi doi armaşi. De asemenea, fiecare grup are steagul propriu, dar şi buzduganul - simbol al vitejiei şi demnităţii, iar caii au fost împodobiţi cu harnaşamente din piele împodobite cu panglici tricolore.

Îmbrăcaţi în straiele de sărbătoare moştenite de la străbuni, junii au cântat „Hristos a Înviat” la troiţa din Piaţa Prundului şi au salutat oamenii veniţi la paradă.

Potrivit forţelor de ordine, cele şapte cete de juni au fost urmărite la parade de ieri de peste 25.000 de oameni, localnici şi turişti veniţi din toate colţurile ţării şi din străinătate.

Prima menţiune documentară a Junilor Braşovului datează din anul 1728 şi se află într-un hrisov din arhiva primei şcoli româneşti din Şchei, unde junii sunt amintiţi ca „o rânduială din bătrâni”.

×
Subiecte în articol: Parada Junilor