x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 27 cadre medicale şi 3 pacienţi de la un spital de pneumoftiziologie din Dolj, în izolare

27 cadre medicale şi 3 pacienţi de la un spital de pneumoftiziologie din Dolj, în izolare

03 Mai 2020   •   15:39
27 cadre medicale şi 3 pacienţi de la un spital de pneumoftiziologie din Dolj, în izolare
Sursa foto: Captura Antena 3

27 de cadre medicale şi 3 pacienţi de la Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, județul Dolj, sunt în izolare, după ce au intrat în contact cu o femeie infectată cu noul coronavirus.

Potrivit reprezntanţilor spitalului, femeia, în vârstă de 67 de ani, a ajuns miercuri la spital cu simptome ale unei afecţiuni neurologice şi cu probleme pulmonare uşoare, dar fără simptome ale infecţiei cu SARS-COV2.

Starea ei s-a agravat foarte repede.

„Joi dimineaţa i-am făcut un RMN şi, bineînţeles, testarea. Rezultatul de testare a venit vineri seara. A fost transferată pentru RMN la un alt spital, cu ambulanţa. Moment în care a intrat într-o stare de comă. Atunci personalul a intervenit şi s-a expus puţin mai mult pentru că am recuperat pacienta încă din maşina de ambulanţă, ulterior fiind transportată, în stare mai bună, la analize, revenind apoi la spital. De vineri seara a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova” , a declarat Marius Matei, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna.

27 de cadre medicale şi trei pacienţi care au intrat în contact cu femeia au ajuns în izolare acasă şi la un hotel, iar joi va începe testarea acestora.

(sursa: Mediafax)

×