x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 5 sfaturi pentru amatorii de turnee de poker de la experți

5 sfaturi pentru amatorii de turnee de poker de la experți

06 Aug 2019   •   18:00
5 sfaturi pentru amatorii de turnee de poker de la experți
Sursa foto: baona/Getty Images/iStockphoto

Pokerul este un joc din care trăiesc multe persoane. Nu vorbim neapărat de jucători precum Daniel Negreanu, care au câștigat milioane de euro din turnee, ci despre oameni care câștigă 2.000 – 3.000 de euro pe lună.

Oricine poate deveni un jucător bun de poker pornind de la zero, indiferent că abia a trecut de pragul majoratului sau că are peste 50 de ani. Am citit o poveste despre o jurnalistă care a vrut să scrie o carte despre poker și, pentru documentare, a stat mult timp pe lângă unul dintre pokeriștii importanți ai lumii. Până la urmă, a devenit la rândul ei jucătoare profesionistă. Nu a mai apucat să scrie cartea, fiind „prea ocupată” să câștige bani în turnee.

Dacă ești și tu amator să participi la turnee de poker, cu siguranță că îți vor fi utile următoarele 5 sfaturi preluate de la experții care și-au văzut visul devenit realitate.

1. Gândește-te la valoarea jetoanelor doar în etapele finale ale turneelor

Sfatul experților este să privești un turneu (mai ales pe cele cu multe mese) ca pe un maraton. Până spre finiș consumi foarte multă energie (a se citi jetoane), de aceea este bine să îți faci strategia numai în funcție de stack-ul cu care intri „pe ultima sută de metri” a turneului, în zona premiilor.

2. Țintește cât mai sus

Chiar dacă se poate trăi și din câștiguri mici, dar dese, la poker este recomandat să îți fixezi ținte cât mai înalte, cum ar fi să termini mereu printre primi 5 la fiecare turneu. Această abordare este importantă din punct de vedere psihologic, dar și pentru strategia de joc propriu-zisă. Premiile pentru Top 5 sunt mult mai mari decât cele pentru jucătorii clasați pe locurile 20-40.

3. Identifică și atacă punctele slabe ale adversarilor

Pokerul este un război al nervilor, dar și al tiparelor psihologice. Cine își păstrează stăpânirea de sine și își „citește” adversarii are șanse mari să termine turneul în frunte. Norocul este doar un bonus. Asta presupune o analiză amănunțită a celor care joacă la aceeași masă. Pokeriștii experimentați au chiar dosare pentru fiecare adversar întâlnit, la care adaugă noi observații după fiecare dată când se află față în față cu el. Atacul trebuie să vizeze punctele vulnerabile ale oponenților.

4. Luptă pentru potul format înaintea jocului

La mai toate turneele există un ante, adică un pot format înainte de startul primei mâini. Iată două sfaturi de la experți pentru a pune mâna pe bani:

* În primul rând, pot odds vor fi crescute, astfel că, pentru a fura blindurile vă permiteți să ridicați cu o gamă mai largă din fiecare poziție.

* În al doilea rând, ar trebui să vă apărați big blindul și, uneori, blindul mic, mult mai des. Cu ante în joc, veți obține pot odds pe un call în comparație cu un joc standard. De asemenea, trebuie să vă extindeți range-ul de re-raise (mai ales în small blind, care este poziția din care ar trebui să faceți cel mai des three bet).

5. Joacă agresiv când ai multe jetoane în apropiere de bubble

Dacă ai multe jetoane înainte de intrarea în rundele premiate cu bani ale turneului, profită de această situație și elimină-i de la masă pe cei care au mai puține jetoane cu un joc agresiv, prin care mărești miza până când ei sunt nevoiți să renunțe. Vei câștiga, astfel, și mai multe jetoane, fără cine știe ce luptă. Succes!

×