x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 55 de consilieri, 54 de proiecte imobiliare

55 de consilieri, 54 de proiecte imobiliare

de Monica Andrei Capatos    |    30 Sep 2009   •   00:00
55 de consilieri, 54 de proiecte imobiliare
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Sunt plăţi din banii bucureştenilor pentru a hotărî soarta Capitalei, fac parte din comitete şi comisii administrative, fac legile în Bucureşti, hotărăsc ce vor şi cum vor, se ceartă ca la uşa cortului atunci când interesele nu-i unesc, pun frână proiectelor care nu avantajează partidul din care fac parte.



Sunt 55 la număr, au funcţia de consilieri generali ai Bucureştiului şi astăzi au trecut pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu 54 de PUZ-uri, majoritatea cu probleme.

Ies în evidenţă cam o dată pe lună sau maximum de două ori, atunci când se întruneşte Consiliul General al Capitalei. Stau pe scaune în funcţie de partidul din care fac parte. În stânga, culmea, stau cei de la PD-L, 25 la număr, şi cei de la PNG-CD - 3, iar în dreapta cei de la PSD - 16, PNL - 8 şi PRM - 3. Fiecare ridică mâna atunci când trebuie sau când liderul de partid face semnul magic. Sunt consilierii generali, cei care ar trebui să se gândească la binele bucureştenilor, nu de alta, dar sunt plătiţi din banii lor.

Însă nici nu se pune problema de aşa ceva. Interesele personale şi ale partidului din care fac parte primează. Şi asta se observă atunci când sunt trecute pe ordinea de zi fie planuri urbanistice zonale fără avize, fie atunci când primarul general, indiferent cine e el, propune un proiect care nu corespunde cu interesele lor. S-a întâmplat de multe ori ca un proiect să fie respins din orgoliu. Dacă în 2001 consilierii PSD votau începerea lucrărilor la Pasajul Basarab, totul era terminat acum, iar costurile erau mult mai mici.

Acesta a fost un exemplu din trecut, revenind în zilele noastre, astăzi poate fi numită ziua tunurilor imobiliare. 54 la număr, atâtea PUZ-uri sunt trecute pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General. Săptămâna trecută erau 29, între timp au mai fost trecute pe listă 25. Interesant este faptul că PUZ-urile care au provocat scandal şi suspendarea şedinţei de consiliu se regăsesc pe noua ordine de zi fără să fi suferit vreo modificare. Dacă acestea vor fi aprobate de aleşii locali, suspiciunile vor fi şi mai mari la adresa lor.

Trebuie precizat faptul că reprezentanţii PSD şi PNL s-au retras de la ultima şedinţă, refuzând să aprobe lista de PUZ-uri care începea cu proiectul lui Costică Constanda din Satul Francez.

ISTORIA SE REPETĂ
Având în vedere faptul că astăzi se află în discuţie aceleaşi PUZ-ui, cei de la PSD şi PNL ar trebui să reacţioneze la fel. Să se ridice şi să plece. Însă aprobarea lui şi a celorlalte nu ne-ar surprinde, mai ales că nu este prima oară când aleşii locali îşi schimbă viziunea într-un interval foarte scurt. "La 30 iunie a fost respins PUZ din Strada Bărăţiei nr. 33, din Centrul Istoric, prin care se cerea construirea unui imobil de cinci etaje şi distrugerea unui monument istoric, iar la 31 august a fost aprobat în unanimitate, fără să se facă vreo completare.

Ce i-a determinat pe consilierii generali să voteze un plan respins iniţial?", s-a întrebat retoric Nicuşor Dan, preşedintele organizaţiei Salvaţi Bucureştiul. Exemplele de acest gen pot continua pentru că numai de la începutul anului s-au aprobat aproximativ 300 de PUZ-uri. Ca să repunem adevărul în drepturile lui, trebuie precizat că reprezentanţii PSD în Consiliul General şi-au dat demisia în mandatul trecut, neparticipând astfel la aprobarea schimbului de terenuri între Costică Constanda şi Primăria Capitalei.

Afaceristul a primit de la municipalitate, în perioada în care la şefia Capitalei se afla Adriean Videanu, 28.000 de metri pătraţi în Satul Francez în schimbul aceleiaşi suprafeţe din Parcului Bordei. El a mai rămas cu 4.600 mp din spaţiul verde graţie înţelegerii cu autorităţile locale.

×
Subiecte în articol: observator consilieri scandal