x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 6 morți într-un accident feroviar din Danemarca

6 morți într-un accident feroviar din Danemarca

02 Ian 2019   •   12:45
6 morți într-un accident feroviar din Danemarca

Şase persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident feroviar produs miercuri pe un podul Storebaelt, care leagă principalele două insule din Danemarca, a informat compania feroviară daneză DSB.
Un tren de pasageri, care se îndrepta spre Copenhaga, a fost lovit de obiecte dintr-un tren de marfă.
O furtună puternică îngreunează accesul echipelor de salvare la locul accidentului, produs pe podul Storebaelt, care leagă insulele Zealand şi Fyn.
Circulaţia pe pod a fost închisă atât pentru trenuri, cât şi pentru autovehicule, a comunicat poliţia daneză.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: danemarca accident feroviar morti