x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator -8°C ● Minim de temperatură pentru acest an la Miercurea Ciuc

-8°C ● Minim de temperatură pentru acest an la Miercurea Ciuc

19 Oct 2008   •   00:00

Temperaturile au coborât azi dimineaţa, la Miercurea Ciuc, până la -8°C, aceasta fiind cea mai scăzută valoare înregistrată în această toamnă.



Meteorologul de serviciu de la staţia meteo Miercurea Ciuc, Tanko Karoly, a declarat că această temperatură a fost înregistrată la ora 6:30. "A fost cer senin şi, din acest motiv, am avut această valoare, care este obişnuită pentru municipiul Miercurea Ciuc”, a declarat Tanko.

Minima absolută a lunii octombrie s-a înregistrat, la Miercurea Ciuc, în anul 1988, când au fost -14°C, iar maxima absolută a lunii a fost în 1952 când s-au măsurat 31°C.

×
Subiecte în articol: romania