x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost anunţată oficial culoarea anului 2018. E provocatoare şi invită la reflecţie

A fost anunţată oficial culoarea anului 2018. E provocatoare şi invită la reflecţie

01 Ian 2018   •   18:38
A fost anunţată oficial culoarea anului 2018. E provocatoare şi invită la reflecţie

„Ultra violet” a fost stabilită drept culoarea anului 2018 de către Institutul Pantone, care o descrie drept „provocatoare”, „invitând la reflecţie” şi reprezentând individualitatea şi spiritualitatea, scrie The Guardian. Potrivit companiei, această culoare face aluzie la misterele cosmosului şi la necunoscut.

 

„Culoarea stabilită de Pantone a ajuns să însemne mult mai mut decât ceea ce este în trend în lumea designului. Acum reprezintă cu adevărat nevoile lumii din prezent”, a spus Laurie Pressman, vicepreşedinte al Pantone Colour Institute.

„Trăim într-o lume în care este nevoie de inventivitate şi imaginaţie. Acea inspiraţie pentru creaţie cu care este asociată culoarea Pantone 18-3838 ultra violet, care ne ridică nivelul de conştientizare şi potenţialul. De la explorarea noilor tehnologii şi a unei părţi mai mari din galaxie, la exprimarea artistică şi reflecţia spirituală, culoarea violet reprezintă ceea ce urmează să vină”, a spus Leatrice Eiseman, director executiv al Institutului.

În fiecare an, experţii în culoare de la Pantone Colour Institute stabilesc culoarea anului făcând analize în domenii precum design, film, gastronomie, modă, artă şi divertisment, precum şi în ceea ce priveşte materialele, turismul, sportul şi tehnologia.

Culoarea anului 2017 a fost „verdele proaspăt“, iar pentru 2016 au fost alese, pentru prima dată, două culori - roz-cuarţ şi albastru-seren.

×
Subiecte în articol: culoarea anului violet