x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost găsit copilul de doi ani şi cinci luni dat dispărut în Constanţa

A fost găsit copilul de doi ani şi cinci luni dat dispărut în Constanţa

14 Mai 2012   •   18:16

Un copil in varsta de doi ani si cinci luni a fost cautat de autoritatile constantene dupa ce fusese semnalata disparitia sa de acasa in cursul diminetii de luni.

UPDATE 21. 10 : Copilul disparut a fost gasit in orasul Ovidiu, aflat la o distanta apreciabila fata de locul disparitiei sale, comuna Sacele, localitatea Traianu.

Surse din cadrul anchetei aflate in desfasurare au declarat ca este posibil ca micutul sa fi fost rapit si sechestrat de catre persoane care aveau o disputa cu familia sa.

Politistii efectueaza cercetari urmand sa prezinte un comunicat oficial in cel mai scurt timp posibil.

---------------------------------------------------------

Potrivit unui comunicat al IPJ Constanta, citat de Mediafax, pe data de 14 mai, in jurul orei 11.00, politistii Sectiei 5 Rurala Cogealac au fost sesizati prin 112, de catre reprezentantul unei familii din localitatea Traianu, comuna Sacele, ca in jurul orei 10.30 Mihaita Alexa, in varsta de doi ani si cinci luni a disparut de la domiciliu.

In urma primelor verificari, politistii au stabilit ca baiatul era acasa impreuna cu mama lui, care mai are un copil sugar, si, profitand de neatentia femeii, a iesit din curtea imobilului amplasat la marginea satului si care nu are gard imprejmuitor.

In momentul cand a constatat lipsa copilului, mama l-a cautat prin imprejurimi si, vazand ca nu il gaseste, a apelat la ajutorul politistilor.

Din momentul sesizarii, oamenii legii s-au deplasat la fata locului, au facut investigatii specifice in zona, iar la ora actuala activitatile continua cu efective marite formate din politisti, jandarmi, lucratori din cadrul Garzii de Coasta si voluntari, solicitandu-se sprijin si Unitatii Speciale de Aviatie a Ministerului de Interne pentru gasirea copilului.

Baiatul era imbracat cu un pulover in doua culori, roz in zona pieptului si maneci de culoare rosie, pe cap avea un fes de culoare rosie, pantalon trening de culoare verde cu dungi laterale de culoare verde inchis si era incaltat cu pantofi sport de culoare maron.

×
Subiecte în articol: constanta copil disparut