x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A început anul universitar. Ce mesaj le-a transmis Băsescu studenţilor

A început anul universitar. Ce mesaj le-a transmis Băsescu studenţilor

01 Oct 2012   •   17:11
A început anul universitar. Ce mesaj le-a transmis Băsescu studenţilor

Traian Băsescu a adresat un mesaj tuturor studenților, odată cu începerea anului universitar. Preşedintele le-a urat studenţilor şi profesorilor multă putere de muncă pentru a reuși împreună formarea unor specialiști ai viitorului.

"Anii de studenție reprezintă o perioadă importantă din viața unui tânăr care dorește să își construiască o carieră profesională. Sunt anii de desăvârșire a personalității, de alegere a unui drum într-un mediu pe care fiecare universitate îl pune la dispoziție și îl îmbunătățește continuu. Consider că cel mai bun instrument pentru atingerea performanţei în universităţile noastre este continuarea procedurilor de implementare ale prevederilor Legii educaţiei naţionale", transmite Traian Băsescu într-un comunicat de presă.

Președintelesusţine că în ultimii ani universităţile din România au fost parte a unor schimbări destinate aşezării sistemului de învăţământ superior în linie cu învăţământul universitar din Uniunea Europeană.

Potrivit acestuia, universităţile din România au fost clasificate în funcţie de intensitatea activităţii de cercetare pe care o desfăşoară, iar programele de studii au fost ierarhizate.

"Aceste instrumente stabilesc un referenţial al calităţii, util deopotrivă studenţilor în alegerea pe care o fac, angajatorilor pentru consolidarea relaţiilor cu cei mai performanţi şi universităţilor pentru îmbunătăţirea activităţii lor", adaugă șeful statului.

"Rolul universităţilor de a forma o resursă umană de calitate este esenţial pentru devoltarea întregului sistem economic, social şi politic. Am convingerea că profesorii universitari şi cercetătorii din universităţile româneşti au înţeles necesitatea acestui lucru şi vor depune, la fel ca şi până acum, eforturi pentru a crea o elită de care societatea are mare nevoie în această perioadă", a mai declarat  Băsescu.

Președintele încheie urându-le tuturor membrilor vieții universitate, studenți, profesori, cercetători, multă putere de muncă pentru a reuși împreună formarea unor specialiști ai viitorului.

×