x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A încetat din viaţă baritonul Nicolae Herlea

A încetat din viaţă baritonul Nicolae Herlea

de Sebastian S. Eduard    |    24 Feb 2014   •   23:28
A încetat din viaţă baritonul Nicolae Herlea

În seara zilei de 24 februarie a încetat din viaţă baritonul NICOLAE HERLEA, după o grea suferinţă, la vârsta de 86 de ani

Născut la Bucureşti, Nicolae Herlea a studiat Conservatorul cu profesorul Aurel Costescu-Duca. Debutul pe scena Operei Naţionale din Bucureşti a avut loc în anul 1951, cu rolul Silvio din opera “Paiaţe” de Ruggero Leoncavallo, în vechiul teatru “Regina Maria”. În continuare a rămas angajat ca prim-bariton al acestei scene până la vârsta pensionării.

Dincolo de cariera excepţională desfăşurată în faţa publicului din România, Nicolae Herlea a urcat pe scenele celor mai prestigioase Opere ale lumii, printre care: Teatro alla Scala din  Milano, Opera Metropolitan din New York, Teatrul Balşoi din Moscova,  Opera din Berlin, Covent Garden din Londra sau Opera Mare din Paris. Mari artişti ai lumii au apreciat la superlativ vocea solistului român. Printre ei se află Placido Domingo, Roberto Alagna, Herbert von Karajan, Nicolai Ghiaurov şi alte nume de legendă, care îl considerau pe românul Herlea deţinătorul uneia dintre cele mai calde şi mai frumoase voci. În ultimii ani Nicolae Herlea putea fi întâlnit în postura de preşedinte al juriului Concursului Internaţional de Canto “Hariclea Darclee” de la Brăila, unde sfătuia şi încuraja cei mai talentaţi tineri cântăreţi români.

Artiştii Operei Naţionale Bucureşti şi întregul colectiv al teatrului îşi exprimă adânca durere pentru pierderea unui solist nepreţuit, care a adus glorie primei scene lirice a ţării şi care reprezintă una dintre marile valori culturale ale României.

Citiţi: Nicolae Herlea: "Aveam vocea dată de la Dumnezeu"

×
Subiecte în articol: nicolae herlea