Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Actrita Dina Cocea a murit, luni noaptea, la spitalul Floreasca, din Bucuresti, in urma unei infectii pulmonare. Avea 96 de ani .
Termenul de “Mare Doamna a Teatrului...” mi s-a parut demonetizat prin prea deasa folosire, atunci cand era sau nu era cazul. Pe Dina Cocea as numi-o “Regina a Teatrului Romanesc”. Cine ar mai fi meritat un astfel de titlu? Poate Lucia Sturdza Bulandra. Dar aceasta, pe langa marile ei calitati, nu a fost si foarte frumoasa. Pe cand Dina Cocea a stralucit prin infatisare si mai straluceste si acum, cand implineste venerabila varsta de 95 de ani. In indelungata ei activitate a fost nu numai o actrita de mare talent, dar si o organizatoare exceptionala, care a condus ”Teatrul Nostru” sau Asociatia Oamenilor de Teatru si Muzica (ATM), o personalitate culturala cu lecturi vaste, bine asimilate, o scriitoare de succes, un pedagog cu o inalta stiinta de a preda, o initiatoare curajoasa pentru modernizarea teatrului. Dina Cocea a incurajat tinere talente si le-a sprijinit apoi in cariera.
Adolescent fiind, am vazut-o pentru prima oara pe scena “Teatrului Nostru” in “Pygmalion”, de Bernard Shaw. Era formidabila in rolul floraresei care, sub influenta profesorului Higgins, interpretat magistral de Fory Etterle, se transforma din simpla fata de cartier, inculta si prost crescuta, intr-o domnisoara distinsa din inalta societate englezeasca.
Dar mai inainte, cand aveam 11 ani, mi s-a taiat rasuflarea, cazut in admiratia gratiei cu care cobora scarile unei scene de cabaret, cantand “Pastreaza-ma doar pentru tine”, in filmul “O noapte de pomina”, regizat de Ion Sahighian, unul din principalii ei mentori artistici.
Evident, ulterior am putut s-o admir in nenumarate piese de teatru, si chiar sa stau mai aproape de ea, la premierele la care era nelipsita. Prezenta ei la spectacole este sugestiv descrisa de Ileana Berlogea: “Nu se temea sa fie deosebita de toti ceilalti si splendid imbracata, in acei ani cu haine ponosite si lodenuri cenusii. Nu se temea sa fie frumoasa, pentru ca era actrita si considera ca acest lucru onoreaza arta si pe spectatori”.
Dupa Revolutie, lucrand la Antena 1, am avut onoarea sa-i iau un interviu. Din ce am aflat atunci, din ce am vazut cu ochii proprii, din ce am citit ca au scris altii, precum si din ce a scris ea insasi, incerc sa-i schitez portretul pe care il aveti in fata.
Tatal actritei a fost teribilul pamfletar si romancier, N.D. Cocea. Generos si intelegator, tinand mereu partea celor napastuiti, era necrutator cu mai marii zilei, demagogi, imbecili, corupti sau apartinand extremei drepte. Colaborase la diverse publicatii interzise rand pe rand. Iar romanul sau “Fecior de sluga” fusese o palma usturatoare la adresa parvenitismului ca si a aparatului de represiune burghez. Gala Galaction, bunul sau prieten, ii spunea “Nichipercea”, iar cei tintuiti de el la stalpul infamiei il numeau “bolsevic”. Fire boema, pornit pe escapade, casatorit de doua ori, N.D. Cocea nu a fost sotul ideal. Dina in schimb il adora. Sora vitrega cu cealalta frumusete a teatrului romanesc, Tanti, fiica provenita din prima casatorie a lui Cocea, Dina a fost crescuta in casa bunicului din partea mamei, cunoscutul scriitor si ziarist democrat, Constantin Mille, director al ziarului “Adevarul” si editor al cotidianului “Dimineata”. Autor al romanului autobiografic “Dinu Milian”, acesta se casatorise din interes, pentru a-si salva de la faliment ziarele, cu o “scorpie”, mai in varsta decat el, dar foarte bogata. Doamna Mille a mancat atat zilele ziaristului, cat si ale Dinei, nepoata lui. Mieroasa fata de musafiri, cand o trimetea la joaca, glasul ei prefacut a rasunat multa vreme in urechile actritei, chiar dupa ce a plecat din casa bunicului: “Vezi sa nu te joci in gradina, nici in salonul mare, sa nu te duci in bucatarie, nici in curte, sa nu intri in dormitor, sa nu te joci pe parchet ca-l murdaresti”.
La 14 ani scapa de dictatura acestei bunici vitrege si pleaca la Paris. Internata la maici, bineinteles catolice, ca si celelalte fete, ea singura de religie ortodoxa, nevorbind de la inceput perfect frantuzeste, are de suferit si aici, pana cand, in sfarsit, se muta la matusa ei, Alice Cocea, o stea a teatrului parizian, care i-a calauzit pasii spre scena. Iata cum o descrie Dina:
“O statueta de Tanagra (...) era adorata si totodata detestata. A fost inaltata pe cele mai inalte culmi si aruncata apoi in cel mai adanc abis al uitarii. Dar a iesit iar la suprafata, invingatoare iarasi, pana ce anii, boala au doborat-o definitiv”.
Dupa perioada de studiu la Paris, Dina revine in tara. Debuteaza alaturi de Ion Iancovescu, acel copil teribil al teatrului romanesc. Neavand incredere in felul cum va juca, pentru a nu compromite numele tatalui, tanara actrita isi alege un pseudonim: Dina Cerni. In spectacolul urmator apare pe afis cu numele adevarat. Intre timp este angajata de Compania Bulandra. Prima piesa in care detine rolul principal cu o partitura complexa a fost “Azi si odinioara” de Marcel Achard. Parcurge pe scena trei decenii. Este intai fiica si apoi ea insasi mama dupa 30 de ani.
A avut fericitul prilej de a fi partenera cu Toni Bulandra, pe care il descrie astfel: “Actor romantic, incarcat de poezie si noblete (...) trecea prin viata si pe scena cu eleganta unui print oriental”.
Un alt spectacol de mare succes, legat de inceputurile actoricesti a fost “Taifun” de Melchior Lengyel. Partener i-a fost George Vraca, vedeta nr. 1 a acelor ani. Dina Cocea il evoca in memoriile ei: “Om de cultura si noblete spirituala, fermecator in viata si creatie dramatica, George Vraca a ramas in amintirea mea ca zeu si preot al scenei romanesti”.
Evocand anul 1941, actrita marturiseste: “Era razboi, deruta, cutremurul din 1940 alungase multa lume din oras sau speriase pe multi. Cu exceptia Teatrului National, subventionat, celelalte teatre particulare pareau sa dispara. Pana si Compania Bulandra, cea mai puternica, era amenintata. Un mare numar de actori erau pur si simplu fara angajament. Nu jucau nicaieri. Pare ciudat, dar nici eu nu aveam angajament. La fel si Fory Etterle, Petre Nove si Eugenia Zaharia. Ne-am asociat toti patru si am hotarat sa formam impreuna o companie particulara. Este adevarat ca pentru inceput eu am venit cu suma necesara deschiderii teatrului, dar trebuie sa spun ca in ciuda asteptarilor, mi-am recuperat-o. Deci ne-am asociat si am pornit sa cautam o sala. Am gasit-o pe cea de la subsolul Majesticului. Odeonul de azi”.
Sala era mica dar cocheta. Avea numai 400 de locuri. Repertoriul era foarte variat. Se jucau clasici si moderni, straini si romani: de la “Tartuffe” al lui Molière, la “Patima de sub ulmi” a lui O’Neill sau “Discipolul diavolului” al lui Shaw; de la “Canalia” a lui N.D. Cocea, la “Reteta fericirii” a lui Mircea Stefanescu sau “Idolul si Ion Anapoda” al lui Victor Ion Popa. Iar publicul aplauda pana i se inroseau palmele.
In afara spectacolelor de seara, se organizase si un “Studio” pentru tinerii actori, carora li se dadea prilejul sa debuteze in matinee ce aveau loc la ora 5 dupa amiaza.
In cei 8 ani cat a functionat “Teatrul Nostru”, Dina Cocea a jucat in 17 piese. Dar nu trebuie uitat ca se reprezentau si alte spectacole, fara aparitia ei. In distributii figurau si nume faimoase din afara companiei. Neuitata ramane “Abracadabra”, o piesa de Noel Coward, prolific dramaturg si actor englez, piesa in care Lucia Sturdza Bulandra interpreta rolul unui “medium” in stare de a face mesele sa zboare, sa dispara obiecte sau sa descifreze semne cabalistice. Toate acestea avandu-l drept partener pe Jules Cazaban.
Martor al atator succese, Teatrul National fiind salbatic bombardat de germanii in retragere, Zaharia Stancu, noul director al primei scene, a pus ochii pe sala “Teatrului Nostru”. Dar Dina Cocea a rezistat presiunii, si a refuzat sa cedeze sala, atragandu-si antipatia scriitorului. Aceasta pana ce, in 1948, odata cu Nationalizarea, a fost nevoita sa inchida portile teatrului iubit. Actrita devenise somera. In plus ramasese cu datorii in ce priveste plata salariilor si a unor montari de spectacole. Calcandu-si pe inima, N.D. Cocea intervine, iar Stancu accepta s-o angajeze, spunandu-i: “Domnisoara, sa stii ca intri pe usa din dos a Teatrului National”.
La inceput i se acorda numai rareori cate un rol, dar apoi in cei 17 ani de directorat, Stancu avea sa-si dea seama de talentul actritei, iar generoasa, Dina Cocea avea sa scrie despre el: “Polarizand in jurul sau actori si regizori dintre cei mai valorosi, grupand si regrupand fortele artistice risipite prin toate teatrele din tara si impunand un repertoriu de calitate, Zaharia Stancu a stiut sa recreeze un ‘Teatru National’, sa insufle o noua tinerete batranei institutii si sa-i ridice prestigiul in tara si peste hotare”.
Dar si pentru Dina Cocea, dupa dificultatile primilor pasi pe prima scena a tarii, a urmat seria unor succese incontestabile, dar greu de enumerat in totalitate, asa ca voi aminti doar cateva: “Gaitele” de N. Kiritescu, in regia lui I. Sahighian, desi actritei nu-i placea rolul Wandei, care i s-a atribuit. L-a jucat insa cu toata daruirea, dandu-i stralucirea necesara. “Egor Bulaciov” in care apare alaturi de actorii Maria Filotti si Grigore Vasiliu Birlic, Moni Ghelerter, regizorul, creand un spectacol de mare rasunet. “Doamna neagra din sonete” de Bernard Shaw, in care semneaza si regia. In 1957, are loc premiera superbului “Apus de soare”, in care marele Stefan este George Calboreanu. Dinei Cocea i se confectioneaza, dupa frescele timpului, somptuosul costum al Mariei, cea de-a treia sotie a voievodului, fiica lui Radu cel Frumos, si ea reda pe scena toata demnitatea si maretia personajului. Regia, Marietta Sadova si Mihai Zirra.
O aparitie deosebita o va avea si in serialul “Musatinii”, realizat de Sorana Coroama, cand la conducerea Teatrului de Televiziune era Dinu Sararu.
Rolul Elisabetei, din tragedia lui Schiller, “Maria Stuart” il detinuse la premiera Aura Buzescu, si ea o adevarata zeita a teatrului. Apoi, marea actrita cedase rolul Dinei Cocea. A prelua un astfel de personaj, dupa o artista de talia Aurei Buzescu, era un adevarat tur de forta. Si totusi, Dina l-a trecut cu succes.
Nu va uita niciodata repetitiile la “Din jale se-ntrupeaza Electra” de O’Neill, deznadejdea de care era cuprinsa la fiecare cuvant de ocara al acelui exigent, aproape fanatic pedagog si bucuria pe care o resimtea atunci cand izbutea se lepede de vechile tipare. Artizanul acestei transformari a fost Al. Finti, caruia actrita marturiseste ca ii va fi vesnic recunoscatoare.
Vizitand-o foarte de curand, Dina Cocea mi-a relatat cu umor cum a ajuns la ONU. Se afla la Moscova impreuna cu sotul ei, compozitorul si dirijorul Mihai Brediceanu, cu prilejul unui turneu al Operei Romane. Pe neasteptate suna telefonul:
- Aici Ambasada Romaniei. Plecati cu primul avion la Bucuresti.
- De ce? Cum?, se balbaie ea, oarecum speriata. Ce facuse? Fluierase cumva in biserica? O treceau toate naduselile.
Abia are timp sa-si faca valiza. Lasa o scrisoare sotului, plecat la repetitii si o masina o duce val-vartej la aeroport. La Bucuresti o asteapta un tovaras.
Care ii spune ca trebuie sa se prezinte urgent la Chivu Stoica. A intrebat:
- E de rau?
- E de bine!
La Presedintie, Chivu Stoica m-a anuntat calm:
- Maine pleci la New-York. Vei fi reprezentanta Romaniei la Comisia Drepturilor Omului.
- Dar cum sa fac fata? N-am pregatirea necesara.
- Nu e nicio problema. Ti se va pune la dispozitie garderoba de care ai nevoie!
“Garderoba”, asta intelesese Chivu ca reprezenta “pregatirea necesara”. Intr-o singura noapte i s-au confectionat rochii de seara, pantofi si o blana. Povestea acestei blani a starnit in tara multe barfe. Si cate nu s-au inventat pe seama ei... Delegatia avea nevoie si de o reprezentanta femenina care sa poata discuta despre “Drepturile femeii”. Si in plus trebuia o persoana care sa vorbeasca o limba straina. Ori franceza Dinei Cocea este impecabila. Trei ani, din 1960, pana in 1962, actrita a reprezentat cu cinste Romania la ONU.
Si iata, am ajuns la activitatea de scriitoare, o alta fateta a talentului multiplu al doamnei Cocea. Dintre lucrarile ei, cea mai reprezentativa mi se pare a fi “Ana-Lia”. In ea este vorba de confruntarea dintre doua surori care isi recapituleaza vietile, succesele, dezamagirile, tradarile, se acuza una pe alta, se iarta si constata ca se iubesc. Piesa a inscris-o Dinu Sararu in repertoriul Teatrului Mic, incredintand regia lui Dominic Dembinski. Interpretele celor doua surori au fost chiar autoarea si Tatiana Iekel. Dubla emotie: si ca actrita si ca scriitoare. Emotie rasplatita cu primirea calduroasa a spectatorilor.
Si in activitatea pedagogica succesele Dinei Cocea sunt remarcabile, chiar daca tinem seama numai de numele unor studenti ai ei: Sanda Manu, Valeriu Moisescu, Radu Penciulescu, Lucian Pintilie, Dumitru Dinulescu, Gheorghe Dinica, Marin Moraru.
Dupa o viata atat de bogata, in cartea ei “Destainuiri crepusculare”, autoarea are totusi un sub capitol intitulat “Responsabilul cu fericirea”.
“Unde esti, responsabilul meu cu fericirea? Te caut in tot locul, in cartea pe care o citesc, la teatru, pe strada, in ochii prietenilor, in privirea mamei, in masina care zboara, in trandafirii proaspat culesi, in iconita din perete si in zeul meu de viata lunga... Dar mai presus de orice, te caut in mine(...) Daca exista: responsabilul cu productia, responsabilul cu aprovizionarea, responsabilul cu cultura...
Responsabilul cu fericirea unde o fi!”
Un responsabil cu fericirea a facut ca v-am avut si va avem printre noi, Doamna Dina Cocea.
Mari actori vazuti de Octavian Sava - Cronica Romana/ 27 noiembrie 2007
