x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A murit cea mai bătrână persoană din lume! Ar fi împlinit 130 de ani în luna iunie

A murit cea mai bătrână persoană din lume! Ar fi împlinit 130 de ani în luna iunie

03 Feb 2019   •   18:05
A murit cea mai bătrână persoană din lume! Ar fi împlinit 130 de ani în luna iunie

O femeie, despre care oficialii ruși credau că este cea mai bătrână persoană care a trăit vreodată, a murit în timp ce își spunea rugăciunile, conform Dailymail.

Koku Istambulova, o supraviețuitoare a represiunii lui Stalin contra cecenilor, ar fi împlinit 130 de ani în iunie.

Ea era mai bătrână decât o femeie intrată în Cartea Recordurilor din Rusia, care a murit luna trecută la 128 de ani, conform oficialilor.

Koku a ajuns la știri anul trecut după ce a zis că a trăit o singură zi fericită în viața ei lungă, atunci când a intrat în casa construită cu mâinile sale la întoarcerea din exilul din Kazakhstan.

Nepotul său, Iliyas Abubakarov, a zis că ea a luat cina ca de obicei în casa ei din Chechnya.

„Glumea, vorbea”, a zis el. „Apoi, dintr-o dată s-a simțit rău și s-a plâns de durere în piept. Am sunat doctorul, ni s-a spus că i-a scăzut tensiunea și i-a făcut injecții”.

„Însă, nu au reușit să o salveze. A murit la scurt timp după. Ea a murit liniștit, conștientă, rugându-se”.

Ea a fost o musulmană născută înainte de încoronarea Țarului Nicolae II, a trăit mai mult de o generație după Uniunea Sovietică, conform pașaportului său rusesc.

Data sa de naștere era 1 iunie 1889, însă pașaportul îi dădea doar anul nașterii, nu ști ziua și luna.

 

×