x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A murit Dan Andrei Aldea

A murit Dan Andrei Aldea

de Adi Munteanu    |    20 Ian 2020   •   07:00
A murit Dan Andrei Aldea

Considerat cel mai bun chitarist român, Dan Andrei Aldea, fostul lider al grupului Sfinx în anis ’70, a încetat din viață sâmbătă noaptea, la vârsta de 69 de ani, în urma unui infarct în somn, a anunțat Dana Aldea, soția muzicianului.

Dan Vladimir Andrei Aldea s-a născut în București pe 9 martie 1950 și de copil a vrut să urmeze o carieră muzicală studiind vioara, chitara, pianul, muzicuța, flautul și contrabasul. În 1968 se alătură grupului Sfinx unde, în scurt timp, devine principalul compozitor și realizează două discuri, Lume albă și Zalmoxe, considerate și azi unele dintre cele mai bune albume ale muzicii rock românești din toate timpurile. Înainte de plecarea în Germania, în 1981, unde a fost timp de 35 de ani producător muzical și compozitor unor formații cunoscute germane ale vremii (20 de ani a fost producătorul celor de la Saragossa Band), a primit Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor pentru piesa „Focuri vii”. În anii ’70 a compus muzica pentru mai multe piese de teatru, în special pentru Liviu Ciulei (Elisabeta I și A douăsprezecea noapte, Suferințele tânărului W).

A revenit definitiv în România în 2014 și dorea să finalizeze mai multe proiecte simfonice.

Printre cele mai cunoscute cântece compuse de el sunt Om bun, Șir de cocori, Cântecul bufonului, Din nou acasă, Focuri vii. 

×
Subiecte în articol: Dan Andrei Aldea