x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A murit poetul Emil Brumaru

A murit poetul Emil Brumaru

07 Ian 2019   •   10:49
A murit poetul Emil Brumaru

Emil Brumaru, unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani, s-a stins din viaţă sâmbătă seara, la un spital din Iaşi. Emil Brumaru s-a născut la 25 decembrie 1938, dar a fost înregistrat la 1 ianuarie 1939, în judeţul Tighina, Basarabia (azi în Republica Moldova). Emil Brumaru a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studiile la Şcoala medie nr. 1 Mihail Sadoveanu (actualul Colegiu Naţional) din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină, absolvind în 1963. În perioada 1963 - 1975 a fost medic în comuna suceveană Dolhasca, loc esenţial în imaginarul operei sale, pe care l-a numit „rezervaţia naturală de îngeri”. Din 1975 s-a dedicat scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983-1989) şi redactor (1990-1996) la revista ieşeană Convorbiri literare. A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie, Versuri, Ed. Albatros, (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut) şi Detectivul Arthur, Ed. Cartea Românească. Autor a numeroase albume de poezie, Emil Brumaru este laureat, printre altele, cu Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia.

×
Subiecte în articol: Emil Brumaru a murit emil brumaru