x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A murit Soljenitin

A murit Soljenitin

04 Aug 2008   •   00:00
A murit Soljenitin

10:40 • Scriitorul rus Aleksandr Soljenitin, laureat al premiului Nobel pentru literatura, a decedat in noaptea de duminica spre luni, la virsta de 89 de ani, au anuntat agentiile de presa din Moscova.

Scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn, laureat al premiului Nobel pentru literatură, a decedat în noaptea de duminică spre luni, la vîrsta de 89 de ani, au anunţat agenţiile de presă din Moscova.


PREMIUL NOBEL. Decesul scriitorului a fost cauzat de "o insuficienţă cardiacă severă" şi a survenit la domiciliul acestuia din Moscova, a declarat fiul lui Soljeniţîn pentru agenţia Itar-Tass.
În 1970, Soljeniţîn a primit premiul Nobel pentru literatură. Scriitorul a studiat fizica şi matematica la Universitatea din Rostov şi a devenit ofiţer în armata Sovietică, după invazia trupelor gemane din 1941. Preşedintele rus Dmitri Medvedev a exprimat condoleanţele sale familiei scriitorului, a anunţat purtătoarea sa de cuvînt Natalia Timakova, citată de Itar-Tass. În 1971, după publicarea operei în trei volume "Arhipelagul Gulag", publicat la Paris, în care a dezvăluit realitatea groaznică a sistemului concentraţionar sovietic, lui Soljeniţîn i-a fost retrasă cetaţenia sovietică şi a fost expulzat din URSS. "Primul cerc" şi "O zi din viaţa lui Ivan Denisovici" sunt alte două opere în care scriitorul relatează ororile gulag-urilor sovietice, în care a petrecut opt ani din viaţă. După o perioadă petrecută în ţări precum Germania de Vest, Elveţia şi Statele Unite ale Americii, Soljeniţîn s-a întors în Rusia în anul 1994. Anul trecut, fostul preşedinte rus Vladimir Putin l-a decorat cu prestigiosul Premiu de Stat.

×
Subiecte în articol: observator