x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A murit Stareţul Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos

A murit Stareţul Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos

de Tudor Cires    |    24 Feb 2011   •   15:17
A murit Stareţul Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos
Sursa foto: /ziarul lumina

153594-parintele-petroniu-tanase.credit-ziarul-lumina.jpgAjuns la vârsta de 97 de ani, părintele Petroniu Tănase, cel mai de seamă duhovnic român de la Muntele Athos, s-a stins din viaţă marţi seara, slujba de înmormântare fiind oficiată după rânduielile monahale athonite, astăzi, 24 februarie. Una dintre figurile emblematice ale Bisericii Ortodoxe Române şi cel mai important reprezentant al monahismului românesc la Muntele Athos, părintele Petroniu împlinise 33 de ani de la intrarea în schitul Prodromu şi 22 de ani de când slujea ca stareţ.

S-a născut în judeţul Neamţ, în anul 1914. Din satul natal, Fărcaşa, adeseori s-a pornit în pelerinaj la sfintele mănăstiri nemţene, pentru ca, foarte curând, să se călugărească la Mănăstirea Neamţ. A intrat apoi la Mănăstirea Antim, din Bucureşti, timp în care a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă. A făcut, deopotrivă, studii în matematică şi filosofie. La Muntele Athos s-a retras în anul 1978, fiind duhovnic, bibliotecar şi stareţ al Schitului Prodromu.

Părintele Petroniu Tănase se retrăsese din stăreţie la începutul acestui an, în locul său fiind ales, pe 6 februarie, părintele Atanasie Floroiu.

Slujba de înmormântare de astăzi, la care erau aşteptaţi să sosească şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, este oficiată de către stareţul de la Marea Lavră, cea mai importantă mănăstire athonită.

Jurnalul Naţional va reveni cu un reportaj despre Părintele Petroniu şi viaţa monahală românească de la Muntele Athos, documentat la sfârşitul anului trecut.

×
Subiecte în articol: religie inmormăntare Muntele Athos stareţ