x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident cu şase răniţi pe Bulevadrul Libertăţii din Capitală

Accident cu şase răniţi pe Bulevadrul Libertăţii din Capitală

29 Sep 2019   •   12:46
Accident cu şase răniţi pe Bulevadrul Libertăţii din Capitală

Şase persoane au fost rănite şi transportate la spital în urma unui accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Bulevardul Libertăţii din Capitală, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Claudiu Costea.

"Duminică, în jurul orei 1,30, pe bulevardul Libertăţii din Capitală, în zona Pieţei Constituţiei, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate şase autoturisme - patru maşini parcate şi două aflate în mişcare - din care a rezultat rănirea a şase persoane ce au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale - una rănită grav şi alte cinci rănite uşor", a precizat Costea.

Potrivit acestuia, din declaraţiile martorilor, accidentul s-ar fi produs din cauza neasigurării la schimbarea direcţiei de mers, respectiv neadaptarea la condiţiile de drum. Conducătorii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0 .

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident bucuresti