x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident grav la Călimănești: doi morți și patru răniți

Accident grav la Călimănești: doi morți și patru răniți

20 Iul 2019   •   10:02
Accident grav la Călimănești: doi morți și patru răniți

Două persoane au murit şi alte patru au fost rănite sâmbătă dimineaţa, în urma coliziunii frontale dintre un autoturism şi un autotren, pe DN 7, pe Valea Oltului, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în staţiunea Călimăneşti.

Circulaţia rutieră în zonă este blocată pe ambele sensuri de mers, la locul accidentului efectuându-se cercetări de către poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: calimanesti accident valea oltului dn7