x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ACCIDENT GRAV pe DN2, lângă Afumaţi! 2 morţi şi 6 răniţi, printre care şi 2 copii

ACCIDENT GRAV pe DN2, lângă Afumaţi! 2 morţi şi 6 răniţi, printre care şi 2 copii

de Dragoş Tănase    |    17 Aug 2015   •   11:38
ACCIDENT GRAV pe DN2, lângă Afumaţi! 2 morţi şi 6 răniţi, printre care şi 2 copii
Sursa foto: ISU Bucureşti-Ilfov

Traficul pe Drumul Naţional 2 (DN2) este oprit pe ambele sensuri, la km 18, la ieşirea din Afumaţi către Şindriliţa, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autocamion (încărcat cu cereale) şi un autoturism, potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Două persoane au murit, iar alte şase au fost rănite, printre care şi doi copii. Doar şoferul autocamionului a scăpat cu răni uşoare.

La faţa locului au fost trimise trei maşini SMURD, o autospecială de stingere cu echipament de descarcerare, un elicopter şi alte forţe de intervenţie de la Serviciul de Ambulanţă.

În autovehicul au fost şapte persoane, cinci adulţi şi doi copii. Doi dintre adulţi au decedat, restul răniţilor fiind transportaţi la spital.

Echipele de salvare au transportat, astfel, doi adulţi la Spitalul Pantelimon şi unul la Spitalul Floreasca, unde trebuie să ajungă şi copiii răniţi.

Poliţiştii rutieri fac cercetări, în acest caz, pentru a stabili cauza exactă a accidentului.

×
Subiecte în articol: accident grav afumati DN2 morti raniti