x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ACCIDENT GRAV pe DN7: 6 morţi şi 4 răniţi

ACCIDENT GRAV pe DN7: 6 morţi şi 4 răniţi

12 Iun 2015   •   14:26
ACCIDENT GRAV pe DN7: 6 morţi şi 4 răniţi
Sursa foto: Foto: aradon.ro

Şase persoane au murit, iar alte patru, între care şi o fetiţă de trei ani, au fost rănite în urma unui accident de circulaţie produs vineri dimineaţă pe drumul naţional 7 (DN 7), pe raza localităţii arădene Conop.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Arad, căpitan George Pleşca, în accident au fost implicate două autoturisme şi un autotren, fiind înregistrate 10 victime. În urma accidentului, şapte persoane, între care şi o fetiţă de trei ani, au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale autoturismului cu care călătoreau.

'Din primele date ale anchetei rezultă că şoferul unui autoturism marca Mazda, înmatriculat în judeţul Mureş, care venea dinspre Arad, în care se mai aflau şase persoane, între care şi fetiţa de trei ani, a pierdut controlul volanului după ce a acroşat un autoturism marca Audi, care circula din sens opus, ulterior ciocnindu-se frontal cu un autotren care circula regulamentar. În urma coliziunii, patru dintre ocupanţii autoturismului Mazda - patru bărbaţi şi două femei - au decedat, iar fetiţa aflată în stare gravă a fost transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pentru a primi îngrijiri. Alte trei persoane, pasageri în autoturismul Audi, au fost rănite, dar au refuzat să fie transportate la spital, primind îngrijiri la locul accidentului. Medicii din cadrul UPU care au preluat fetiţa, au constatat că aceasta a suferit o fractură de femur, precum şi numeroase alte traumatisme interne şi externe. Ea se află în stare critică, fiind intubată, ventilată mecanic', a declarat vineri, pentru AGERPRES, cpt. George Pleşca.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber, a precizat că autoturismul cu numere de Mureş, care se deplasa dinspre Arad spre Deva, era plin cu bagaje, fapt care i-a determinat pe poliţişti să creadă că oamenii se întorceau în ţară, din străinătate, iar şoferul autoturismului, răpus de oboseală, a adormit la volan. Autoturismul, scăpat de sub control, a trecut pe contrasens, acroşând un alt autoturism şi intrând sub cabina unui autotren, amândouă circulând regulamentar.

Din fericire, şoferul autotrenului nu a fost rănit.

Cercetările la faţa locului au durat aproximativ trei ore, timp în care traficul pe drumul naţional DN 7 a fost complet blocat. Traficul uşor a fost deviat pe DJ 682 Lipova - Săvârşin (pe partea stângă a cursului râului Mureş. n.red.), însă pe DN 7 s-au format coloane de autovehicule pe câţiva kilometri, pe ambele sensuri de circulaţie. Traficul pe DN 7 în zona accidentului a fost blocat, traficul uşor siind deviat pe DJ 682 Lipova - Săvârşin, pe malul stâng al râului Mureş.

×
Subiecte în articol: accident dn7 morti raniti