x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE. S-a reluat circulaţia după accidentul în lanţ de pe centura municipiului Focşani. Două persoane au murit

UPDATE. S-a reluat circulaţia după accidentul în lanţ de pe centura municipiului Focşani. Două persoane au murit

23 Noi 2019   •   14:29
UPDATE. S-a reluat circulaţia după accidentul în lanţ de pe centura municipiului Focşani. Două persoane au murit
Sursa foto: Foto: Facebook / ISU Vrancea

UPDATE 16.05 Circulaţia a fost reluată sâmbătă pe centura municipiului Focşani, după accidentul în lanţ în care au fost implicate patru autoturisme, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor patru, dintre care două sunt în stare gravă.

"Circulaţia pe centura municipiului Focşani a fost reluată în urma accidentului în care au fost implicate patru autoturisme, soldat cu decesul a două dintre victime. Două persoane au fost rănite uşor, iar alte două victime sunt în stare gravă", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

Trei dintre victime au rămas încarcerate în urma accidentului, astfel că a fost nevoie de intervenţia a patru echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Focşani, precum şi a mai multor ambulanţe care au acordat primul ajutor victimelor.

Potrivit Poliţiei, accidentul s-ar fi produs pe fondul neatenţiei la volan, una dintre maşinile implicate fiind proiectată pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu alte două autovehicule.

"Conducătorul unui autoturism care se deplasa pe banda de lângă acostament a prins acostamentul la trecerea pe lângă un microbuz care circula pe banda de lângă axul drumului, după care a intrat în coliziune faţă - spate cu un autovehicul cu remorcă. Acesta a fost proiectat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu alte două autovehicule", a precizat IPJ Vrancea.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.

UPDATE. O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite sâmbătă în accidentul rutier în lanţ, care a avut loc pe centura municipiului Focşani şi în care au fost implicate patru autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.

"Patru echipaje din Detaşamentul de Pompieri Focşani au intervenit la un accident rutier produs pe E 85, pe centura municipiului Focşani, în care au fost implicate patru autoturisme şi în urma căruia au rezultat şase victime, dintre care trei victime încarcerate. O victimă de sex feminin prezenta semne incompatibile cu viaţa. Alte cinci victime, patru bărbaţi şi o femeie, au fost transportate la spital", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu.

Accidentul s-ar fi produs pe fondul neatenţiei la volan şi al condiţiilor meteo nefavorabile, una dintre maşinile implicate fiind proiectată pe contrasens.

------------------

Știre inițială. Şase persoane au fost rănite dintre care trei au rămas încarcerate în urma unui accident în lanţ, cu patru autoturisme implicate, care a avut loc sâmbătă pe centura municipiului Focşani, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.

"Patru echipaje din Detaşamentul de Pompieri Focşani intervin la un accident rutier produs pe E 85, pe centura municipiului Focşani, în care au fost implicate patru autoturisme şi în urma căruia au rezultat şase victime", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, trei persoane au rămas încarcerate, una dintre victime fiind în stare foarte gravă.

Circulaţia pe centura municipiului Focşani este blocată pe ambele sensuri de mers.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident focşani