x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident între două tiruri din România şi Republica Moldova petrecut în Bulgaria

Accident între două tiruri din România şi Republica Moldova petrecut în Bulgaria

de Agerpres    |    29 Ian 2014   •   15:47
Accident între două tiruri din România şi Republica Moldova petrecut în Bulgaria

Două tiruri, unul înmatriculat în România, iar celălalt în Republica Moldova, s-au ciocnit miercuri după-amiază în apropierea oraşului bulgăresc Ruse. Şoferii celor două vehicule au scăpat cu leziuni uşoare şi au refuzat spitalizarea, transmite site-ul Arenamedia din Ruse.

În zona Podului Prieteniei, Ruse-Giurgiu, continuă să se afle sute de tiruri, care în zilele precedente au fost nevoite să aştepte în parcări redeschiderea podului.

Ninsorile şi viscolul au provocat noi probleme, în special în nord-estul Bulgariei, unde vântul este destul de puternic. Majoritatea arterelor rutiere sunt practicabile în condiţii de iarnă, dar sunt câteva drumuri mai mici închise din cauza nămeţilor.

Situaţia este mai dificilă în judeţele Ruse, Razgrad, Şumen, Dobrici, Silistra şi Varna.

×
Subiecte în articol: accident tiruri