x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident la Bacău ! Două persoane au murit și una a fost grav rănită

Accident la Bacău ! Două persoane au murit și una a fost grav rănită

14 Sep 2019   •   18:05
Accident la Bacău ! Două persoane au murit și una a fost grav rănită

Două persoane au murit în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Holt, din comuna Letea Veche, în urma coliziunii dintre două autoturisme, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, căpitanul Andrei Grecu. Victimele, un bărbat în vârstă de 60 ani şi o femeie de 57 ani, au rămas încarcerate într-unul dintre autoturisme. Pentru scoaterea acestora a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare al ISU Bacău.

Cele două persoane au fost găsite decedate. O a treia victimă, în vârstă de 65 ani, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău, cu dureri în piept şi escoriaţii.

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident