x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident Ministrul Transporturilor. Şoferul maşinii în care se afla Răzvan Cuc a rămas fără permis

Accident Ministrul Transporturilor. Şoferul maşinii în care se afla Răzvan Cuc a rămas fără permis

16 Iul 2019   •   17:43
Accident Ministrul Transporturilor. Şoferul maşinii în care se afla Răzvan Cuc a rămas fără permis

Şoferul maşinii în care se afla ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi care a făcut luni accident în Capitală după ce ar fi încercat o depăşire neregulamentară, a rămas fără permis pentru 30 de zile, în cauză fiind deschis dosar penal pentru vătămare corporala din culpă. 

Răzvan Cuc a declarat, luni, după accidentul suferit, că şi-a fracturat mâna şi că va trebui să poarte ghips în următoarele trei luni, precizând însă că-şi va continua activitatea guvernamentală şi că miercuri va merge în inspecţie pe şantier, scrie adevarul.ro

Ministrul Transporturilor a spus că şoferul său nu a mai avut astfel de accidente în trecut şi că purta centura de siguranţă în momentul impactului.

×
Subiecte în articol: Răzvan Cuc