x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ACCIDENT MUNTENEGRU. Procurorii români cer ca autocarul răsturnat în prăpastie să fie adusă în ţară

ACCIDENT MUNTENEGRU. Procurorii români cer ca autocarul răsturnat în prăpastie să fie adusă în ţară

27 Iun 2013   •   11:32
ACCIDENT MUNTENEGRU. Procurorii români cer ca autocarul răsturnat în prăpastie să fie adusă în ţară
Sursa foto: BORIS PEJOVIC/EPA

Procurorii români au cerut autorităţilor din Muntenegru să trimită în România autocarul implicat în tragicul accident de duminică, pentru continuarea investigaţiilor, informează RTV. Până atunci însă, procurorii muntenegreni vor trimite documentele rezultate în urma propriei anchete. Între timp, patru dintre românii răniţi în Muntenegru au fost audiaţi în spital în legătură cu împrejurările în care a avut loc accidentul.

Răniţii din accidentul din Muntenegru vor fi chestionaţi, în spitalele în care sunt internaţi, de poliţişti de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Române şi de doi procurori, urmând ca, atunci când sunt apţi, să fie audiaţi la Parchetul General.

Echipa de 12 poliţişti de la Serviciul Omoruri va fi coordonată de chestorul Viorel Vasile, şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale, din Poliţia Română, au precizat sursele citate.

Poliţiştii şi procurorii vor discuta cu pacienţii şi vor întocmi procese verbale, audierile urmând să aibă loc, când victimele se vor putea deplasa, la Parchet.

Patru dintre victimele accidentului din Muntenegru, înmormântate în cimitirele din Curtea de Argeş

Omul de afaceri Nicolae Derviş, fost consilier local şi lider al PNL Curtea de Argeş, va fi înmormântat în cavoul familiei sale din cimitirul bisericii "Sfinţii Voievozi". Celelalte trei persoane decedate în accident vor fi înmormântate în Cimitirul "Sfinţii Îngeri", aflat în administrarea municipalităţii. Este vorba despre fosta profesoară de matematică Mariana Mateescu, soţul acesteia, inginerul Toma Mateescu, şi omul de afaceri Ion Marinescu.

Alte patru persoane din Curtea de Argeş, printre care soţiile lui Nicolae Derviş şi Ion Marinescu, au fost rănite în accidentul de autocar şi sunt internate în spitale din Bucureşti.

Cei patru răniţi internaţi la Spitalul Elias sunt în stare stabilă


Cele patru victime ale accidentului din Muntenegru care sunt internate la Spitalul Elias sunt stabile, a declarat pentru AGERPRES dr. Daniela Safta, director medical al Spitalului unităţii medicale.

Potrivit medicului, astăzi ar urma să fie externate încă două paciente aflate la chirurgie care aveau numai contuzii la membre, torace, dar contuzii de părţi moi, evoluţia lor din punct de vedere fizic fiind foarte bună.

"Problema este legată de starea psihică, şocul psihic este mai puternic astăzi decât ieri de exemplu. Deci, am spus că sunt externabile, este posibil să mai prelungim staţionarea în spital pentru că este nevoie de această consiliere, iar Elias are tot ce îi trebuie: şi psihologi de clinică şi medic psihiatru, aşa că putem să continuăm acest aspect terapeutic", a spus dr. Daniela Safta.

Referitor la pacienta aflată la Terapie Intensivă, directorul medical de la Elias a precizat că starea acesteia s-a ameliorat şi nu au apărut complicaţii.

"Din punct de vedere al parametrilor vitali nu a apărut niciun element de complicaţie în evoluţia dumneaei. Sigur că durerile sunt importante, ameliorate de terapia analgezică, dumneaei având o contuzie toracică importantă. Nu ştim cât va mai staţiona. Va fi o evoluţie de lungă durată spre ameliorare şi externare", a adăugat Safta.

Potrivit medicului, pacienta rănită care practica alpinismul în Muntenegru este în sala de operaţii: "I s-au corectat toate constantele biomorale, în special cele hematologice. I s-au procurat protezele şi materiale de osteosinteză de care avea nevoie".



×