x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident TERIBIL, în centrul Ploieștiului. Un polițist beat s-a răsturnat cu mașina de serviciu

Accident TERIBIL, în centrul Ploieștiului. Un polițist beat s-a răsturnat cu mașina de serviciu

22 Mai 2019   •   10:10
Accident TERIBIL, în centrul Ploieștiului. Un polițist beat s-a răsturnat cu mașina de serviciu

Accident teribil provocat, în această dimineață, de un polițist beat. Bărbatul s-a răsturnat cu mașina de Poliție, într-o intersecție din Ploiești.

Agentul era singur în maşină, în timpul serviciului, fără semnale acustice şi luminoase în funcţiune.

Din primele verificări, un alt autoturism a pătruns în intersecţie fără a respecta culoarea roșie a semaforului, lovind mașina de poliție, pe care a răsturnat-o.

Mașina nu avea semnalele acustice și luminoase pornite
În urma testării cu aparatul etilotest a poliţistului, a rezultat că acesta avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit Observator.

Din fericire nimeni nu a fost rănit, în autospecială aflându-se un polițist, în timpul serviciului
S-a declanşat procedura cercetării prealabile, urmând a se dispune măsurile legale

×