x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accidentul de Ludovic Orban

Accidentul de Ludovic Orban

de Mara Raducanu    |    Violeta Fotache    |    19 Dec 2007   •   00:00
Accidentul de Ludovic Orban
Sursa foto: DAN MARINESCU/

Ministrul Transporturilor are o mare problemǎ. A apǎrut victima accidentului. Parchetul a cerut dosarul de la poliţie. Minciuna ameninţǎ sǎ devinǎ un bucluc judiciar, nu numai unul moral.


Situaţia ministrului Transporturilor Ludovic Orban se complicǎ. Descoperirea unei victime a accidentului rutier in care acesta a fost implicat l-ar plasa pe ministru in postura de fǎptuitor a trei infracţiuni.


Jurnaliştii postului Antena 3 au descoperit ieri dupǎ-amiazǎ victima ascunsǎ a accidentului rutier comis duminicǎ in zona Cotroceni, de Ludovic Orban, ministrul Transporturilor. Pietonul care ar fi fost acroşat de maşina condusǎ de ministru este, potrivit surselor citate, minora Simona T., in vărstǎ de 17 ani, elevǎ a Scolii Generale nr. 152, rǎnitǎ la un braţ. Dupǎ difuzarea informaţiei de Antena 3, poliţiştii au informat şi ei cǎ s-a descoperit o victimǎ. „in mǎsura in care probǎm cǎ e victima acestui accident, atunci cazul nu mai este de competenţa noastrǎ. Infracţiunile pentru care s-ar derula cercetǎri in noua situaţie sunt pǎrǎsirea locului accidentului, fals in declaraţii şi vǎtǎmare corporalǎ", ne-a declarat ieri searǎ in jurul orei 19:00 purtǎtorul de cuvănt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.


INTERVINE PARCHETUL. „Am cerut Poliţiei Capitalei ca la apariţia primelor indicii privind existenţ a unei victime a accidentului rutier in care este implicat ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, sǎ-şi decline deindatǎ competenţa şi sǎ trimitǎ dosarul la Parchetul |naltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, structurǎ competentǎ sǎ cerceteze cazurile in care sunt implicaţi miniştrii", ne-a declarat asearǎ purtǎtorul de cuvănt al Ministerului Public, procurorul Robert Cazanciuc. |n cazul declinǎrii competenţei, pentru cercetarea penalǎ a ministrului Orban procurorii vor fi nevoiţi sǎ cearǎ aviz de la Preşedinţie. Corpul de control al Ministerului Internelor şi Reformei Administraţiei (MIRA) va verifica, din dispoziţia ministrului Cristian David, modul in care lucrǎ torii de la Poliţia Rutierǎ şi-au fǎcut datoria in cazul acestui accident, a declarat ieri şi purtǎtorul de cuvănt al MIRA, Marius Tache.


POLITIA A {TIUT DE VICTIMA. Se va urmǎri modul in care a fost inregistratǎ şi dirijatǎ intervenţ ia poliţiştilor in cazul apelului primit pe numǎrul de urgenţǎ 112, apel care, potrivit procedurii, a fost dirijat simultan atăt spre Ambulanţǎ, căt şi spre Poliţie. Operaţiunea dureazǎ căteva secunde. Cu alte cuvinte poliţia ştia despre accidentul „soldat cu victimǎ" chiar de duminicǎ de la ora 14:35. Cu toate acestea, luni searǎ, la mai bine de 30 de ore de la accident, poliţia lansa public informaţia despre o simplǎ tamponare, fǎrǎ victime. Christian Ciocan ne-a precizat asearǎ cǎ intr-adevǎr apelul s-a primit şi la Poliţie. „Un echipaj a plecat imediat in zona accidentului, insǎ nu a vǎzut nimic, nu a gǎsit maşinile tamponate, nici pe Orban, nici pe celǎlalt şofer, nici o victimǎ. Aşa cǎ a plecat. De altfel, aţi vǎzut cǎ nici cei de la Ambulanţǎ nu au gǎsit pe nimeni", ne-a declarat Christian Ciocan. Acesta nu a putut lǎmuri povestea cu plǎcuţele de inmatriculare care ar fi fost ridicate imediat dupǎ impact, dar a precizat cǎ ancheta Poliţiei vizeazǎ şi acest aspect. Declaraţia purtǎtorului de cuvănt al Poliţiei Capitalei il pune pe ministrul Orban in ofsaid. Acesta a precizat in declaraţiile publice cǎ duminicǎ a aşteptat trei ore un echipaj de poliţie care n-a venit.


CRONOLOGIE. Poliţia Capitalei a informat cǎ luni, in jurul orei 19:30, la sediul Brigǎzii de Poliţie Rutierǎ s-a prezentat Ludovic Orban, care a declarat cǎ la 16 decembrie, in timp ce conducea un autoturism marca Audi A6, pe {oseaua Cotroceni, dinspre Bulevardul Iuliu Maniu cǎtre Splaiul Independenţei, in apropierea imobilului cu numǎrul 17, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a tamponat un autoturism marca Daewoo Matiz care se afla parcat pe trotuar. Tot luni searǎ, in jurul orei 22:00, la sediul Brigǎzii de Poliţie Rutierǎ s-a prezentat Bogdan S, din Bucureşti, care a declarat cǎ la data de 16 decembrie, in jurul orei 14:00, dupǎ ce a parcat autoturismul in faţa magazinului de pe {oseaua Cotroceni, a auzit o bubuiturǎ, a ieşit afarǎ şi a observat cǎ autoturismul pe care il parcase a fost tamponat de autoturismul condus de Ludovic Orban şi cǎ a discutat cu acesta, urmănd sǎ se prezinte ulterior la Poliţie. Nici unul dintre cei doi nu a recunoscut existenţa vreunei victime. Cu toate acestea, potrivit apelului de urgenţǎ la 112 efectuat de un martor, la ora 14:35, o victimǎ exista, motiv pentru care a şi fost trimisǎ o Ambulanţǎ care a ajuns in zece minute. Medicii nu au gǎsit insǎ nici urmǎ de victimǎ. Potrivit unor altor martori, fetiţa ar fi fost luatǎ de ministru cu o maşinǎ pentru a fi dusǎ la spital.


In jurul orei 23:45, o echipǎ coordonatǎ chiar de şeful Brigǎzii de Poliţie Rutierǎ, comisarul Marian Motoc, s-a deplasat la faţa locului, unde, in prezenţa a doi martori asistenţ i, a efectuat cercetarea la faţa locului. Ca urmare, au fost gǎsite bucǎţi de plastic de culoare neagrǎ, un stălp de plastic protecţie trotuar rupt, iar altul uşor avariat. S-a constatat cǎ partea de jos a magazinului acoperitǎ cu tablǎ era infundatǎ. S-a intocmit proces-verbal de tamponare şi au fost reţinute pentru 30 de zile permisele de conducere celor doi şoferi. Curios este cǎ poliţiştii conduşi de Motoc au gǎsit luni ceea ce n-au vǎzut colegii lor duminicǎ.



Dovada cǎ existǎ o victimǎ

Discuţia avutǎ ieri de un reporter al Antenei 3 cu mǎtuşa fetiţei lovite.
  • Reporter: Domnul ministru (n.r. - Ludovic Orban) vrea sǎ ştie cum se simte Simona?
  • Mǎtuşa: Spuneţi-i cǎ este bine.
  • Reporter: V-a cǎutat presa, a venit cineva?
  • Mǎtuşa: Tot tatoneazǎ pe aici! Staţi liniştiţi din partea noastrǎ. Aşa cum ştie... Rǎmăne cum s-a stabilit!
  • Reporter: Simona s-a dus la şcoalǎ?
  • Mǎtuşa: Da! Staţi liniştitǎ! Restul, totul e in regulǎ.
  • Reporter: Dacǎ aveţi nevoie de ceva bani?
  • Mǎtuşa: Vorbim. Aşa cum a rǎmas...
  • Reporter: O mai doare măna pe Simona?
  • Mǎtuşa: Nu e nevoie de nimic deocamdatǎ. Restul rǎmăne aşa cum am stabilit!
  • Reporter: Suma de bani? {tiţi de suma de bani stabilitǎ iniţial?
  • Mǎtuşa: Nu ştiu nimic! A vorbit (n.r. - Ludovic Orban) cu tatǎl ei.

×