x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Actrița Ruxandra Sireteanu a murit

Actrița Ruxandra Sireteanu a murit

de Agerpres    |    19 Feb 2014   •   00:48
Actrița Ruxandra Sireteanu a murit

Actrița Ruxandra Sireteanu a murit marți dimineață, la ora 9:00, la Spitalul "Sfânta Maria" din Capitală, la vârsta de 70 de ani, a declarat directoarea Teatrului Nottara, Marinela Țepuș.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistei va fi depus la Teatrul Nottara, înmormântarea urmând să aibă loc la Cimitirul Bellu, la o dată ce va fi anunțată ulterior, a adăugat Țepuș.

Ruxandra Sireteanu este fiica actorului Nicolae Sireteanu, artist emerit, de la care a moștenit talentul și dragostea pentru această meserie. A debutat la nouă ani, într-o piesă rusească, alături de George Calboreanu și Geo Barton. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorilor Ion Finteșteanu și Sanda Manu. Din 1972 a jucat la Teatrul Nottara. A fost profesoară la Universitatea Hyperion în perioadele 1992-1995 și 2005-2011.

Într-un mesaj aniversar, transmis anul trecut, reprezentanții Teatrului Nottara o descriau pe Ruxandra Sireteanu drept "extrem de tonică, de-o energie debordantă și molipsitoare". A făcut dublaje la desene animate și a dat identitate, prin vocea sa, multor personaje în spectacole de teatru radiofonic: peste trei sute de piese de teatru și alte câteva sute de povești, pentru emisiunea "Noapte bună copii". 

×
Subiecte în articol: ruxandra sireteanu