x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adi Mutu, rol principal într-un videoclip al rapperului Snoop Dogg!

Adi Mutu, rol principal într-un videoclip al rapperului Snoop Dogg!

20 Mar 2014   •   09:51
Adi Mutu, rol principal într-un videoclip al rapperului Snoop Dogg!
Sursa foto: Facebook

Adrian Mutu, fostul atacant al echipei engleze de fotbal Chelsea Londra, care joacă în prezent la Petrolul Ploieşti, a fost invitat să participe la filmările pentru un videoclip al cunoscutului rapper american Snoop Dogg, informează Daily Mail.

Mutu, suspendat pentru şapte luni în perioada în care evolua pe Stamford Bridge, după un test antidoping pozitiv, "ar putea apărea în faţa camerelor pentru un motiv total diferit", scrie publicaţia britanică, potrivit Agerpres.

Regizorul italian Massimo Caroletti a confirmat faptul că Mutu ar urma să joace un rol principal în videoclipul respectiv.

"Până acum am folosit alţi actori în videoclipurile pe care le-am filmat, însă cred că Mutu are un mare potenţial. Eu personal am militat pentru includerea lui Adrian şi întreaga echipă îl vede ca pe un bun candidat. Nu vor exista casting-uri sau audiţii, ci doar vom filma videoclipul, la jumătatea lunii aprilie, pe stadionul echipei Gyor Eto, alături de o echipă de aproximativ 20 de persoane", a explicat Caroletti.

"Îl cunosc pe Mutu de doi ani şi am legat o prietenie care devine tot mai strânsă pe zi ce trece. Îl respect foarte mult, deoarece este o persoană serioasă şi sinceră. Din punctul mereu de vedere, viitorul său este în showbiz", a mai spus regizorul italian.

×
Subiecte în articol: adi mutu adrian mutu snoop dogg videoclip