x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Administraţia Penitenciarelor, despre decesul lui Dan Adamescu: Bacteria invocată nu are legătură cu perioada petrecută în penitenciar

Administraţia Penitenciarelor, despre decesul lui Dan Adamescu: Bacteria invocată nu are legătură cu perioada petrecută în penitenciar

25 Ian 2017   •   15:35
Administraţia Penitenciarelor, despre decesul lui Dan Adamescu: Bacteria invocată nu are legătură cu perioada petrecută în penitenciar

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) informează, miercuri, că omul de afaceri Dan Adamescu a fost cazat în unităţile de detenţie în conformitate cu dizabilităţile sale, iar atestarea prin examene bacteriologice a bacteriei invocate în spaţiul public nu are legătură cu perioada custodierii în sistemul penitenciar.

„Solicitările înaintate de către familie reprezentanţilor penitenciarelor de a primi medicaţie au fost avizate pozitiv, medicaţia fiind administrată conform recomandărilor medicilor specialişti. Având în vedere că datele medicale sunt confidenţiale, vă putem preciza doar că atestarea prin examene bacteriologice a bacteriei invocate nu are legătură cu perioada custodierii în sistemul penitenciar, nefiind diagnosticat în acest sens la internarea în spitalul din reţeaua publică. Cazarea acestei persoane în unităţile de detenţie s-a realizat în conformitate cu dizabilităţile sale, fapt constatat şi de reprezentanţii Ambasadei Germaniei în România cu ocazia vizitării acestuia”, se arată într-o informare a ANP.

Potrivit sursei citate, Adamescu a beneficiat de asistenţă medicală atât prin intermediul reţelei sanitare a ANP, cât şi al reţelei sanitare publice şi private, iar, din luna septembrie a anului trecut, acesta se afla sub supraveghere medicală într-o reţea sanitară privată, în vederea realizării unei intervenţii chirurgicale pentru o afecţiune cronică la un picior.

„În conformitate cu procedurile legale, administraţia Penitenciarului Jilava a anunţat familia persoanei decedate, a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile de detenţie în care a fost custodiată persoana în cauză vor pune la dispoziţia organelor competente toate informaţiile şi documentele necesare în vederea derulării, în bune condiţii, a acestei anchete”, mai precizează ANP.

Dan Adamescu a murit luni seară. Omul de afaceri era internat la o clinică privată din București.

Sursă: Agerpres

×
Subiecte în articol: dan adamescu