x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Administratorul firmei PIC a fost pus în libertate

Administratorul firmei PIC a fost pus în libertate

de Elly Cîrstea    |    25 Mai 2009   •   00:00

Gheorghiţă Pieca, administratorul societăţilor SC Pic SA şi Fotbal Club Argeş a fost pus în libertate, luni după-amiază, de către magistraţii Curţii de Apel Piteşti, care au admis recursul avocatului împotriva măsurii arestării preventive.



Pieca a fost arestat, vineri noaptea, după ce Tribunalul Argeş a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii DNA îl cercetează pe Pieca pentru patru infracţiuni de complicitate la dare de mită, dintre care trei în formă continuată. În sala de judecată Gheorghiţă Pieca şi-a susţinut nevinovăţia: "Sunt nevinovat. Pe mine mă suna patronul şi mă punea să-i dau bani. Doar îndeplineam nişte ordine". Judecător Paula Coţovanu, purtător de Cuvânt Curtea de Apel Piteşti a precizat: "Cu majoritate a fost admis recursul şi a fost respinsă propunerea de arestare preventivă. S-a dispus înlocuirea măsurii de arestare preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciului 25 de zile". Mandatul de arestare a fost anulat şi s-a dispus punerea de îndată în libertate. Administratorului Pic i s-au stabilit mai multe restricţii: să nu părăsească localitatea de domiciliu, să se prezinte ori de câte ori este solicitat la organele de urmărire penală, să nu schimbe locuinţa fără încuvinţarea instanţei, să nu deţină, poarte sau folosească arme, să nu se prezinte la meciurile de fotbal, să nu intre în vorbă cu martorii sau familiile acestora şi să nu exercite funcţia sau profesia pe care o deţinea în momentul reţinerii.

Într-un comunicat al DNA - Serviciul Teritorial Piteşti se precizează că inculpatul Pieca Gheorghiţă a dispus eliberarea, din casieria SC PIC SA, a unor sume de bani pentru a fi remise cu titlu de mită sau de cumpărare de influenţă de către inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel şi Făcăleaţă Liviu Ilie. Potrivit procurorilor, Gheorghiţă Pieca a cunoscut în toate situaţiile destinaţia sumelor: "În luna septembrie 2007, inculpatul Pieca Gheorghiţă a pus la dispoziţia inculpatului Penescu Gheorghe Cornel  echivalentul în lei al sumei de 10.000 de USD, pentru a-i fi remisă cu titlu de mită inculpatului Constantin Gheorghe, la acea dată preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, iar la data de 14 decembrie 2008 şi la data de 12 martie 2009, a pus la dispoziţia inculpatului Penescu Gheorghe Cornel sumele de 270.000 RON, respectiv de 20.000 RON, pentru a-i fi remise cu titlu de mită inculpatului Constantin Gheorghe, în scopul de a delega anumiţi arbitri agreaţi de Penescu Gheorghe Cornel, la meciurile disputate de Fotbal Club Argeş în sezonul 2008 - 2009 şi pentru a promova în Lotul A un arbitru protejat de inculpatul Penescu Gheorghe Cornel."

În perioada septembrie 2008 - martie 2009, Gheorghiţă Pieca a pus la dispoziţia lui Cornel Penescu sume de bani totalizând 54.000 USD, pentru a fi remise cu titlu de mită, prin intermediul lui Liviu Făcăleaţă, mai multor arbitri de fotbal, în scopul favorizării, prin arbitraj, a echipei FC ARGEŞ Piteşti la meciurile din Liga I, se mai precizează în comunicatul DNA.

Tot procurorii DNA spun că Gheorghiţă Pieca a pus la dispoziţia patranului său Cornel Penescu suma de 4.000 euro pentru a-i fi remisă cu titlu de mită lui Cristian Libertatu, la vremea respectivă director la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, pentru ca acesta să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în ce priveşte competenţele pe care le avea Oficiul faţă de activitatea derulată de SC PIC SA, societate comercială controlată de fraţii Cornel şi Ilie Penescu.

×