x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adolescent electrocutat în Gara de Est din Ploieşti, dus cu un elicopter SMURD la Bucureşti

Adolescent electrocutat în Gara de Est din Ploieşti, dus cu un elicopter SMURD la Bucureşti

de Agerpres    |    26 Apr 2014   •   21:28
Adolescent electrocutat în Gara de Est din Ploieşti, dus cu un elicopter SMURD la Bucureşti

Un adolescent în vârstă de 15 ani care s-a electrocutat, sâmbătă după-amiază, în timp ce se afla la Gara de Est din Ploieşti va fi preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din Bucureşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, băiatul este grav rănit, având arsuri de gradele IV şi V pe aproximativ 40% din suprafaţa corpului.

Adolescentul a fost intubat şi a fost preluat de ambulanţa de terapie intensivă pentru a fi transportat la Hipodromul Ploieşti, de unde va fi dus cu elicopterul SMURD la un spital din Capitală.

Din primele date, la momentul producerii evenimentului, băiatul se afla pe un vagon din Gara de Est a Ploieştiului.

Apelul la 112 a fost dat de un cetăţean care se afla în zonă. 

×