x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Despot: Peste mine au căzut mulţi oameni; am reuşit să trag o fată afară

Adrian Despot: Peste mine au căzut mulţi oameni; am reuşit să trag o fată afară

03 Noi 2015   •   16:53
Adrian Despot: Peste mine au căzut mulţi oameni; am reuşit să trag o fată afară
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie, a fost audiat de procurori în calitate de martor, în dosarul incendiului de la clubul Colectiv, el relatând firul evenimentelor din seara în care s-a produs tragedia în urma căreia au murit 32 de oameni.

În referatul întocmit de procurorii Parchetului General se află declaraţiile date de mai mulţi martori, supravieţuitori ai incendiului, printre care şi Adrian Despot.

"Ştiam că în noaptea de 30/31.10.2015 urma să aibă loc un concert al formaţiei Goodbye to Gravity în clubul Colectiv, iar eu sunt prieten cu membrii formaţiei, respectiv Pascu Alexandru, Vlad Ţelea, Mihai Alexandru, Enache Cristian şi Andrei Galuţ. La momentul când am ajuns eu în club, totul era deja instalat şi pregătit pentru începerea concertului. De la Andrei Galuţ ştiam că urmează să fie folosite şi artificii în cadrul concertului, dar mai multe aspecte nu am întrebat. Eu m-am dus singur la acest concert, neînsoţit. Eu am cântat în Colectiv de mai multe ori şi am remarcat cei doi stâlpi de susţinere ai pasarelei tehnice că sunt îmbrăcaţi într-un burete, aproximativ de la înălţimea de 1,90 - 2,00 metri. Nu-mi aduc aminte ca şi tavanul să fie acoperit cu un burete similar. Nu am remarcat în interiorul clubului să fie amplasate materiale specifice stingerii incendiilor, tip extinctoare etc.", a spus Adrian Despot.

Artistul a adăugat că, la începutul concertului, se afla în partea stângă a scenei, privit frontal, în faţa barului.

Din câte îşi aminteşte, până la începerea incendiului, trupa Goodbye to Gravity a cântat aproximativ cinci melodii şi nu a văzut să fie instalate pe stâlpii de susţinere artificii sau materiale pirotehnice şi nici nu a remarcat ca, după prima melodie, membrii trupei să fi folosit artificii.

Apoi, Adrian Despot a ajuns în partea stângă a scenei, în zona de backstage, deoarece urma să cânte împreună cu membrii trupei o melodie.

"M-am aşezat pe o canapea, iar vizibilitatea îmi era obturată de un perete fals, din rigips, de aproximativ 2 metri înălţime, care este amplasat între backstage şi sală. Efectiv, este aşezat acolo pentru ca publicul să nu poată vedea backstage-ul. La rândul meu, nici eu nu vedeam publicul, nici pasarela cu stâlpii de susţinere, pentru că nu aveam vizibilitate. Din poziţia în care mă aflam, eu vedeam doar o porţiune din scenă, nu puteam vedea stâlpii de susţinere, pasarele pe care sunt amplasate proiectoarele şi nici persoanele din public. La un moment dat, în timp ce stăteam pe canapea, l-am auzit pe solistul trupei spunând ceva de genul 'a luat foc!'. M-am ridicat de pe canapea să văd ce se întâmplă, deoarece muzica se oprise, şi am văzut că tot tavanul de deasupra scenei luase foc. Nu am remarcat ca cineva să încerce să stingă incendiul. Mi-am luat hainele din cuier, am alergat către ieşire, iar în momentul în care am ajuns în dreptul ieşirii, mai exact la intrarea în containerul de la accesul în club, iar acolo era foarte multă lume, dar nu se putea ieşi. S-a creat o ambuscadă la intrarea în container, deoarece multe persoane erau deja căzute pe jos, iar din spate erau alte persoane care împingeau. La rândul meu, şi eu am căzut, iar sub mine mi-am dat seama că se aflau mai multe persoane. Peste mine au căzut mai mulţi oameni şi am rămas prins în acea ambuscadă", a declarat Adrian Despot.

"La un moment dat, s-a simţit un val de aer, am remarcat o flacără foarte mare, iar de sus cădeau bucăţi de burete ars şi lemn ars. La un moment dat, am auzit zgomote din exterior, ca şi cum cineva încerca să spargă peretele şi să creeze o ieşire. Atunci, am simţit că presiunea corpurilor omeneşti de deasupra mea s-a slăbit, şi am dedus că cineva reuşeşte să scoată oamenii din interior. M-am ridicat la rândul meu şi am plecat târâş spre ieşire. M-am uitat în spatele meu, în club, şi nu am mai văzut nicio persoană. Până am ajuns la ieşire, am reuşit să trag o fată afară, care era conştientă. La ieşirea afară, am văzut aproximativ 30 de persoane, unele care suferiseră arsuri, iar alte persoane erau sănătoase. Nu am observat nicio persoană decedată", a continuat artistul. AGERPRES

×