x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase află pe 28 noiembrie dacă i se scad din pedeapsă cele şapte zile în care s-a aflat în Spitalul Floreasca

Adrian Năstase află pe 28 noiembrie dacă i se scad din pedeapsă cele şapte zile în care s-a aflat în Spitalul Floreasca

22 Noi 2012   •   08:57
Adrian Năstase află pe 28 noiembrie dacă i se scad din pedeapsă cele şapte zile în care s-a aflat în Spitalul Floreasca
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 28 noiembrie pronunţarea în cazul recursului fostului premier Adrian Năstase la decizia Tribunalului Bucureşti care a respins cererea sa de scădere din pedepsa condamnării cu închisoarea a celor şapte zile în care s-a aflat în Spitalul Floreasca, după tentativa de suicid din 20 iunie.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat, ieri, recursul lui Năstase împotriva deciziei din 2 octombrie prin care Tribunalul Capitalei a stabilit că zilele în care a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca în urma tentativei de sinucidere, respectiv din 20 până în 26 iunie, nu trebuie considerate ca fiind executate în cadrul condamnării sale în dosarul "Trofeul calităţii".

Năstase a declarat, în faţa instanţei, că atunci când s-a împuşcat a vrut să ajungă la morgă şi nu a crezut că "într-o altă lume" va mai încerca să amâne executarea pedepsei la închisoare primită în dosarul "Trofeul calităţii".

Fostul premier a mai spus că i se pare jignitoare remarca procurorului referitoare la faptul că poliţiştii care au asigurat paza salonului său de la Spitalul Floreasca au fost puşi pentru protejarea sa.

"Mi s-a părut jignitor ce spune domnul procuror. În realitate eu am vrut să ajung la morgă. Nu am crezut că într-o altă lume voi încerca să mai amân excecutarea pedepsei. Eu reţin această ipoteză, teoria intenţiei indirecte mi se pare greu de acceptat. Ieri s-au făcut cinci luni de când este aşteptată motivarea acestei condamnări pentru care eu sunt aici contestator", a declarat Năstase.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au încheiat discuţiile în această cauză, urmând ca la 28 noiembrie să pronunţe decizia atât în cazul recursului făcut de Năstase, cât şi pe admisibilitatea acestei excepţii.

La ieşirea din sala de judecată, bodyguarzii familiei Năstase, care îi escortau pe soţia şi fiul cel mare ai fostului premier, au împins cameramanii şi jurnaliştii care încercau să pună întrebări şi să filmeze.

Tribunalul Bucureşti a respins pe 3 octombrie acţiunea fostului premier Adrian Năstase prin care a cerut scăderea din pedepsa condamnării cu închisoarea a celor şapte zile în care s-a aflat în Spitalul Floreasca.

Fostul prim-ministru preciza atunci că cele şapte zile pe care le vrea şterse nu înseamnă nici 1% din condamnare, dar din principiu doreşte ca acestea să fie scăzute din pedeapsa totală.

Potrivit motivării Tribunalului Bucureşti, "timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei".

Adrian Năstase a fost dus pe 20 iunie cu o ambulanţă la Spitalul Floreasca din Capitală, în urma unei încercări de sinucidere la domiciliul său, după ce poliţiştii s-au prezentat pentru a-i înmâna mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv, pe 20 iunie, pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".

×