Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fostul premier scrie pe blog ca, sub guvernarea Nastase, a fost eliminată super-imunitatea parlamentarilor, în sensul că ei pot fi urmăriţi penal şi pot fi trimişi în instanţă. Singura super-imunitate ar fi rămas cea a preşedintelui, scrie Nastase.
"Ştiu că sunt mulţi ani de atunci. 10 ani!
Cert este că, în 2003, când a fost revizuită Constituţia – sub „guvernarea Năstase” – a fost eliminată super-imunitatea parlamentarilor, în sensul că ei pot fi urmăriţi penal şi pot fi trimişi în instanţă. Singura super-imunitate care a rămas este cea a preşedintelui Republicii – cea de care se bucură Traian Băsescu, el neputând fi urmărit penal pe perioada mandatului său.
Ca să fie foarte clar, în alin. 2 al art. 72 din Constituţie se prevede: „Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”…
Unii nu au aflat încă de această modificare a Constituţiei – de exemplu Monica Macovei – şi continuă să ceară „ridicarea” imunităţii parlamentare pentru fapte penale.
Deşi parlamentarii pot fi urmăriţi penal şi trimişi în judecată penală ei „nu pot fi perchezitionaţi, reţinuţi sau arestaţi”, înainte de condamnare pentru a se evita eventuale abuzuri, în principal împotriva parlamentarilor opoziţiei. Repet, este o măsură care a existat şi în vechile constituţii româneşti şi există şi în constitiuţiile celorlalte state europene. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi MCV-ul.
Este exceptată situaţia de infracţiune flagrantă, când se presupune că nu s-ar mai putea vorbi de un eventual abuz (art. 72 alin. 3).
Să vă citez din Constituţia de la 1866, art. 52: „Nici un membru al uneea sau celei-alte Adunări nu pote, în timpul sesiunei să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune, de cât cu autorisaţiunea Adunarei din care face parte, afară de casul de vină vedită.”
În acelaşi sens este formulat articolul 55 al Constituţiei din 1923. Vă mai citez şi art. 57 alin. 1 al Constituţiei din 1938: „Niciun membru al uneia sau celeilalte Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie urmărit sau arestat pentru vine penale, decât cu autorizarea Adunării din care face parte, afară de cazul flagrant.”
Chiar şi în perioada comunistă a fost preluată această formă de protecţie a deputaţilor: „Niciun deputat nu poate fi reţinut, arestat sau urmărit, fără autorizarea MAN… pentru orice fapte penale, afară de cazurile de flagrant delict” (art. 54, Constituţia din 1949). Iar în Constituţia din 1965 se preciza: „Niciun deputat al MAN nu poate fi reţinut, arestat sau trimis în judecată fără încuviinţarea prealabilă a MAN în timpul sesiunii iar între sesiuni, a Consiliului de Stat. Numai în caz de infracţiune flagrantă, deputatul poate fi reţinut fără această încuviinţare.” (art. 61, Constituţia din 1965)
Dacă veţi cerceta Constituţiile celorlalte ţări europene (nu am văzut constituţia din Belarus!), veţi vedea că peste tot există astfel de prevederi.
Repet – ideea esenţială a fost aceea de a elimina temerea că, în cazul unor opinii contrare puterii, reprezentanţilor opoziţiei li se pot înscena dosare penale şi pot fi reţinuţi (arestaţi) în timpul unor voturi importante din parlament.
Astfel de abuzuri au avut loc, la noi, în parlamentul interbelic.
Să presupunem că în timpul guvernării Boc, lipseau 3 voturi în parlament la o moţiune de cenzură. Fără protecţia din Constituţie, teoretic, puteau fi reţinuţi 4 parlamentari din opoziţie, în timpul votului (pe motive inventate) şi apoi erau eliberaţi. Aceste măsuri au rostul, deci, de a proteja exprimarea, fără teamă, a opiniilor şi a voturilor, în special pentru membrii opoziţiei.
Nemai fiind parlamentar, nu am un interes personal în această chestiune, dar nu pot asista nepăsător la o dezbatere în care în mod demagocic, unii vorbesc acum despre „consolidarea super-imunităţii”.
În ceea ce priveşte prevederile din Regulamente şi din Legea statutului parlamentarului, cred că ele trebuie să se limiteze, în această chestiune, la prevederea din Constituţie.
Este clar că parlamentul nu este un birou de înregistrat acte de la parchet. El are rolul Constituţional de a cenzura solicitarea din partea parchetului şi de a stabili dacă nu cumva cererea espectivă reprezintă un abuz sau are motivaţii politice. Este sarcina parchetului să convingă parlamentarii că nu este vorba de aşa ceva. Aşa că el (parchetul) decide ce argumente (probe) trimite la Parlament.
P.S. Am văzut că proiectul de modificare a Legii statutului parlamentarului a fost trimis şi lui Traian Băsescu, pentru consultare. Dacă se doreşte consolidarea acestei practici, se poate prelua în viitoarea Constituţie, textul art. 31 din Constituţia din 1938 a lui Carol al II-lea: „Puterea legislativă se execută de Rege (Preşedinte n.b.) prin Reprezentaţiunea Naţională care se împarte în două Adunări: Senatul şi Adunarea Deputaţilor”…
(scris de mână în penitenciarul Jilava)"
