x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Severin, trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Adrian Severin, trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă

11 Sep 2013   •   15:09
Adrian Severin, trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Europarlamentarul Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Astfel, "în perioada decembrie 2010 – martie 2011, inculpatul Severin Adrian, în calitate de membru în Parlamentul European, a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte și a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societății comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susțin, pe de altă parte. La suma menționată se adăuga și suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente", se arată în comunicatul procurorilor.

"În contextul discuțiilor din perioada ianuarie – martie 2011, inculpatul Severin Adrian le-a pretins celor două persoane, potrivit înțelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influență asupra a doi deputați din Comisia Juridică, a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice și monetare din legislativul european, precum și asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienților companiei pe care cei doi susțineau că o reprezintă. În vederea încasării sumei 12 000 euro, inculpatul Severin Adrian a emis o factură pe care a trimis-o pe email uneia din cele două persoane.

În ceea ce privește suspiciunea săvârșirii, de către Severin Adrian, alături de alte persoane, a unor infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, cercetările continuă într-un dosar separat, disjuns din prezenta cauză", se mai arată în comunicatul DNA.

Dosarul finalizat a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

×