x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Sobaru va fi operat în câteva zile, săptămâna viitoare ar putea fi externat

Adrian Sobaru va fi operat în câteva zile, săptămâna viitoare ar putea fi externat

27 Dec 2010   •   18:49

"Starea este stabilă. A avut mari dureri de cap. Va fi operat până la sfârşitul săptămânii pentru a-i fi redresate fracturile de la nivelul frunţii", au declarat membri ai echipei medicale.

Adrian Sobaru, angajatul TVR, are fracturi la nivelul oaselor frontale, a nasului şi globilor oculari, însă nu are nicio leziune care să îi pună în pericol viaţa, declara, joi, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cârstoiu.

De asemenea, Cârstoiu spunea că echipa de la SUUB se ocupă doar de partea medicală, motivaţia tentativei de sinucidere urmând să fie explicată de Adrian Sobaru şi de psihologi. Managerul adăuga că orice tentativă suicidară are şi o componentă psihologică, iar aceasta va fi abordată de specialişti.

"Motivaţia acestui gest este treaba unor oameni care se ocupă de acest aspect", a spus Cârstoiu.

Adrian Sobaru, angajat al TVR, s-a aruncat de la balconul Parlamentului în semn de protest, el strigând: "Boc, aţi luat drepturile copiilor". Sobaru a căzut de la o distanţă de cinci metri peste unul dintre pupitrele sălii de plen, pe care l-a şi rupt.

Surse din TVR spuneau că Adrian Sobaru şi-ar fi premeditat demersul, pentru că nu era programat la filmarea de joi din Parlament, dar a cerut să meargă în locul unui coleg.

×