x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Tărău va primi daune de 50.000 lei pentru arestarea dispusă de Lele

Adrian Tărău va primi daune de 50.000 lei pentru arestarea dispusă de Lele

29 Oct 2008   •   00:00
Adrian Tărău va primi daune de 50.000 lei pentru arestarea dispusă de Lele

Magistraţii Tribunalului Bihor au admis, astăzi, cererea înaintată de omul de afaceri Adrian Tărău pentru repararea prejudiciilor provocate de arestarea sa, în 2001, de către procurorul Alexandru Lele. Instanţa a stabilit că lui Tărău trebuie să i se plătească suma de 50.000 de lei.



Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, Delia Sabău, a anunţat că Adrian Tărău formulase cererea de reparare a prejudiciilor provocate de eroarea judiciară în noiembrie 2007, solicitând despăgubiri de 5 milioane de lei, pentru cele trei zile cât a stat în arest, potrivit Mediafax. "Adrian Tărău a înaintat o cerere pentru reparare prejudicii erori judiciare, iar un complet al Secţiei Civile din Tribunalul Bihor a hotărât să admită cererea acestuia, dispunând ca statul român, prin Ministerul Finanţelor, să plătească daune morale în valoare de 50.000 lei şi cheltuieli civile (judiciare) de 1.190 de lei", a afirmat Delia Sabău.
"În astfel de situaţii, nu este importantă suma, ci recunoaşterea faptului că arestarea clientului meu a fost nelegală. Ulterior, lui Adrian Tărău i s-a stabilit nevinovăţia în dosarul în care a fost arestat. El nu a fost niciodată trimis în judecată", a explicat Răzvan Doseanu, avocatul lui Adrian Tărău.
Hotârârea Tribunalului Bihor nu este definitivă, ea putând fi atacată, prin apel, în termen de zece zile, la Curtea de Apel Oradea, ceea ce Tărău a şi anunţat că va face.
"Este o compensaţie morală, dar nu este o compensaţie financiară îndestulătoare. Nu spun asta pentru că aş avea nevoie de banii aceştia, oricum îi voi dona unei case de copii. Însă nu este suficient pentru răul produs mie şi familiei mele, pentru anii în care am stat departe de copilul meu şi hărţuiala la care am fost supus. Nu consider suma suficientă. Voi ataca soluţia", a declarat Adrian Tărău.
Adrian Tărău a fost arestat în 20 aprilie 2001, de procurorul Alexandru Lele, sub acuzaţia de complicitate la contrabandă. Fiul fostului prefect PSD Aurel Tărău era acuzat că a mijlocit, prin intermediul firmei Lucmir, un import de 1.495 de tone de benzină, trecută în acte ca fiind kerosen, pentru a se sustrage de la plata accizelor şi a taxei de drum.

ANCHETĂ.
"Nu voi renunţa să mă lupt cu Alexandru Lele, care va trebui să răspundă pentru ceea ce a făcut. Mi-a cerut funcţie pentru a mă pune în libertate, iar cunoscuţilor mei sume imense de bani", spunea, la vremea respectivă, Tărău. Timp de câţiva ani, omul de afaceri s-a refugiat în Statele Unite, pentru a nu risca o nouă arestare. Parchetul Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie a redeschis, în mai multe rânduri, dosarul de contrabandă, însă, tot de atâtea ori, cazul a fost clasat, iar Adrian Tărău a fost exonerat de răspunderea penală. Pornind de la dosarul Tărău, procurorul Alexandru Lele a fost pus sub anchetă administrativă, iar apoi urmărit penal şi suspendat din magistratură pentru mai multe fapte de corupţie. Deşi trimis în judecată, instanţele au retrimis DNA dosarul lui Lele, pentru refacerea cercetărilor, iar la sfârşitul anului trecut acesta a fost exonerat de toate acuzaţiile şi repus în funcţia de procuror. Pe de altă parte, omul de afaceri Adrian Tărău şi procurorul Alexandru Lele s-au întâlnit, în 25 iunie 2008, pentru prima dată după şapte ani, la Curtea de Apel Oradea. Instanţa orădeană a judecat, la finele lunii iunie, plângerea formulată de Adrian Tărău şi partenerul său de afaceri, Mircea Pocşe, împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale date de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul lui Alexandru Lele, una din acuzaţiile aduse procurorului fiind chiar arestarea nelegală a celor doi. Cei doi oameni de afaceri au cerut redeschiderea anchetei împotriva procurorului, dar, după două ore de deliberări, Curtea de Apel Oradea a respins plângerea făcută de Tărău ca tardivă, iar cea făcută de Pocşe, ca nefondată.
Tărău a făcut recurs la decizia Curţii de Apel Oradea din 25 iunie, avocatul său aducând documente prin care să arate că plângerea înaintată nu a fost tardiv introdusă. Această plângere a omului de afaceri Adrian Tărău şi a partenerului său, Mircea Pocşe, împotriva fostului procuror Alexandru Lele, a ajuns pe masa ICCJ, care trebuie să decidă dacă o va trimite pentru rejudecare Curţii de Apel Oradea sau dacă va dispune redeschiderea anchetei în cazul acestuia. (V.A.)

×
Subiecte în articol: romania adrian tărău lele apel oradea