x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Afaceri cu medicamente pentru bolnavi cronici. Procurorii fac percheziţii într-un caz de evaziune fiscală şi spălare de bani

Afaceri cu medicamente pentru bolnavi cronici. Procurorii fac percheziţii într-un caz de evaziune fiscală şi spălare de bani

16 Dec 2014   •   08:01
Afaceri cu medicamente pentru bolnavi cronici. Procurorii fac percheziţii într-un caz de evaziune fiscală şi spălare de bani

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează marţi 87 de percheziţii în Bucureşti şi alte 17 judeţe într-un dosar privind livrări intracomunitare de produse farmaceutice, preponderent medicamente utilizate în tratarea diferitelor forme de cancer, a bolilor autoimune, sindrom HIV/SIDA, a bolilor psihice şi hepatitei, în valoare de aproximativ 160 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al PTB, în cauză s-au emis 79 de mandate de aducere, iar la percheziţii, care au loc la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, participă peste 300 de poliţişti din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Procurorii au început, în decembrie, urmărirea penală faţă de 74 de persoane fizice şi juridice suspectate de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

'Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 2012 - 2014, suspecţii au efectuat livrări intracomunitare de bunuri (produse farmaceutice, preponderent medicamente utilizate în tratarea diferitelor forme de cancer, a bolilor autoimune, sindrom HIV/SIDA, a bolilor psihice şi hepatitei) în valoare totală de aproximativ 160 milioane de lei, bunuri pe care le colectau de pe piaţa neagră, fără documente justificative. Pentru a asigura trasabilitatea medicamentelor şi pentru a reduce sarcina fiscală aferentă acestor venituri, suspecţii au înregistrat achiziţii fictive de medicamente de la societăţi afiliate sau cu comportament de tip fantomă', se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că, în vederea însuşirii sumelor de bani provenite de la partenerii externi, suspecţii au creat circuite financiare prin care au transferat sumele de bani în contul unor societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, de unde banii erau retraşi în totalitate în numerar şi restituiţi beneficiarului real.

Prejudiciul produs bugetului de stat se ridică la suma de aproximativ 12 milioane de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit, iar suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 65 milioane de lei.

×