x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator AGERPRES are o nouă interfaţă

AGERPRES are o nouă interfaţă

de Ema-Augusta Banu    |    03 Mar 2010   •   00:00

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES are de marţi, 2 martie, o nouă interfaţă a paginii sale www.agerpres.ro. În perioada în care internetul aduce cu sine dinamism, interactivitate şi un nou profil al consumatorului de media ataşat de minimalism şi funcţionalitate, noul design şi conţinutul îmbunătăţit de informaţii şi referinţe utile ţin astfel cont de mutarea pe online a interesului public.

Noua platformă AGERPRES, integrează imaginile cu texte şi fişiere audio-video şi ţine funcţionalităţi care asigură accesul online şi rapid la informaţie: notificare automată a informaţiilor nou postate prin email sau RSS, disponibilitatea datelor statistice, calendar al evenimentelor şi titlurile orei, comunicate de presă, motor de căutare, monitorizări de presă, linkuri utile.

Cele mai importante informaţii ale zilei pot fi găsite în paginile Politic, Economic, Justiţie, Administraţie, Social, Cultură, Life, Internaţional, Sport şi Revista Presei, alături de alte informaţii precum curs valutar, starea vremii, burse de valori, cotaţii ş.a.

"Agenţia Naţională de Presă are o producţie specifică transmiterii contracronometru, dar şi o infrastructură adaptată. Acum, când oricine poate plasa aşa-zise ştiri pe Internet, rolul unei agenţii de presă naţionale este cu atât mai important. AGERPRES este referinţa de credibilitate pentru orice eveniment major din România şi din lume. Suntem bucuroşi să putem oferi acum, oricărui cetăţean, accesul la informaţie adevărată şi utilă, direct de la sursă", a precizat directorul general al AGERPRES, Ioan Roşca

Structura nou lansată va oferi astfel prin portalul de ştiri, informaţii şi fotografii de cea mai bună calitate.

×
Subiecte în articol: mass-media