x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ai lucrat astăzi? Ce RĂU ţi se poate întâmpla, dacă LUCREZI sau ai lucrat deja azi

Ai lucrat astăzi? Ce RĂU ţi se poate întâmpla, dacă LUCREZI sau ai lucrat deja azi

08 Iul 2013   •   14:51
Ai lucrat astăzi? Ce RĂU ţi se poate întâmpla, dacă LUCREZI sau ai lucrat deja azi

Ziua de astăzi, 8 iulie, marchează în calendarul ortodox sărbătoarea Sfântului Procopie. Conform credintei populare, acesta era cunoscut pentru faptul că arunca arşiţă dacă nu îi este respectată ziua, dar şi pentru faptul că ar pedepsi femeile care lucrează în această zi, cu ajutorul unui lup care le fură copiii.

În tradiţia populară, Sfântul Pricopie este cinstit pentru că veghează coacerea semănăturilor, apără recoltele şi casele de fulgere, trăsnete şi grindină. Tot el ar avea puterea de a face câmpurile să rodească, iar grindina o transformă în picături de apă înainte de a cădea pe pământ. Dacă nu-i este respectată ziua, acesta ar arunca arşiţă şi ar usca cerealele înainte ca acestea să aibă bob în spic.

Despre femeile care lucrează în această zi, în popor se crede că lupul le va fura pruncii. O legendă povesteşte despre o femeie care striga că i-a luat lupul copilul, iar un glas i-a răspuns: "Nu e lupul, ci Precupul".


×