x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alarmant!  A crescut numărul de infecţii respiratorii acute cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent

Alarmant!  A crescut numărul de infecţii respiratorii acute cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent

10 Ian 2019   •   13:18
Alarmant!  A crescut numărul de infecţii respiratorii acute cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent

Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 52.991 în intervalul 31 decembrie 2018 - 6 ianuarie 2019, cu 9,1% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (48.546) şi cu 32,5% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (39.978), informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Potrivit sursei citate, creşterea este datorată în parte şi datelor subraportate din săptămâna anterioară ca urmare a sărbătorilor legale.

În aceeaşi perioadă au fost înregistrate la nivel naţional 349 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 48 cazuri în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Tot în acelaşi interval de timp au fost înregistrate şase cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu patru mai multe faţă de săptămâna anterioară.

Cinci persoane au murit din cauza gripei.

De la începutul sezonului au fost confirmate 105 cazuri de gripă - 34 cazuri gripă cu virus AH1, 25 cazuri gripă cu virus AH3, 45 cazuri gripă cu virus A nesubtipat, un caz gripă cu virus B.

Până la 6 ianuarie au fost vaccinate antigripal 1.203.057 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, precizează sursa citată. AGERPRES

×
Subiecte în articol: infecţii respiratorii