x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alba: Ultimele focare, lichidate la 108 ore de la izbucnirea incendiului de la Solina

Alba: Ultimele focare, lichidate la 108 ore de la izbucnirea incendiului de la Solina

06 Feb 2019   •   20:06
Alba: Ultimele focare, lichidate la 108 ore de la izbucnirea incendiului de la Solina

Intervenţia pentru stingerea incendiului izbucnit sâmbătă dimineaţa în Alba Iulia la cea mai mare fabrică de condimente din România s-a încheiat miercuri seara, după 108 ore de intervenţie continuă a pompierilor militari, care, în ultimele zile, s-au concentrat pe lichidarea focarelor de sub resturile de tablă.

Pe parcursul celor patru zile şi jumătate, la faţa locului au acţionat 26 de ofiţeri, 142 de subofiţeri şi maiştri militari, cu 38 de autospeciale de intervenţie şi 4 motopompe. În prima zi, sâmbătă, au intervenit în sprijin şi pompieri militari din Cluj, Hunedoara şi Sibiu. Duminică, luni şi marţi au acţionat doar pompieri din Alba, a menţionat prim-adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, maior Ovidiu Costea.

Au ars hala de producţie şi depozitare, spaţii administrative şi conexe pe o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi. Datorită intervenţiei pompierilor, a fost salvată o fabrică situată în imediata apropiere a celei mistuite de flăcări.

Fabrica de condimente alimentare din Alba Iulia era dotată cu 213 detectoare de fum şi temperatură, însă acestea s-au declanşat după ce martorii observaseră flăcările, motiv pentru care se presupune că focul a izbucnit deasupra tavanului.

"Este o pistă pe care mergem. Este cauza cea mai probabilă, întrucât toate fotografiile făcute arată că propagarea acestuia s-a făcut de sus în jos. Asta şi explică şi faptul că sistemele de detectare semnalizare au acţionat târziu, deşi martorii la faţa locului au văzut flacăra înainte. De regulă, incendiul se propagă de jos în sus. În situaţia dată a fost o excepţie, incendiul s-a propagat din tavan, din pod, către construcţie", a explicat, miercuri, într-o conferinţă de presă, şeful ISU Alba, colonel Adrian Guia.

El a adăugat că senzorii de fum, care erau montaţi pe tavan, s-au declanşat când au simţit prezenţa acestuia. 

Urmează ca ancheta declanşată în acest caz să stabilească cu exactitate în ce împrejurări a izbucnit incendiul. Din păcate, deşi exista o supraveghere video, inclusiv în interiorul fiecărui compartiment, iar imaginile filmate ar fi fost de mare ajutor anchetatorilor, "nu s-a putut recupera acel server", a spus colonelul Adrian Guia.

Şeful ISU Alba a reamintit că operatorul economic era autorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu din 2011, iar ultimul control periodic a fost efectuat în 14 septembrie 2018, când nu au fost identificate nereguli majore. "Dispunea de sisteme de detectare-semnalizare cu acoperire integrală. Erau montaţi 213 detectori de fum, temperatură. De asemenea, existau mijloace iniţiale de stingere, stingătoare, dar şi hidranţi, 20 interiori şi 6 exteriori", a precizat colonelul Guia.

El a amintit că printre primele măsuri luate de pompierii ajunşi sâmbătă la incendiu a fost mutarea a 10 autocamioane amplasate pe rampele de aprovizionare şi care riscau a fi cuprinse de flăcările înalte de zeci de metri.

"Acestea camioane au fost salvate de primii ofiţeri ajunşi, valoarea bunurilor protejate fiind de 650.000 de lei. De asemenea, am reuşit să salvăm bunuri în valoare de 1.450.000 de lei, dar, cu regret, trebuie să spun că au fost bunuri distruse în valoare foarte mare, de aproximativ 37,2 milioane de lei. Sunt date estimative, orientative", a precizat şeful ISU Alba. Guia a menţionat că valoarea reală va fi stabilită prin ancheta asiguratorului.

Dacă în prima fază au acţionat pompieri din Alba Iulia, ulterior au fost trimise echipaje în sprijin de la Aiud, Blaj şi Sebeş, precum şi din judeţele învecinate - Cluj, Hunedoara şi Sibiu. În total au acţionat în prima zi 93 de subofiţeri şi ofiţeri, dotaţi cu 18 mijloace tehnice. Dată fiind amploarea incendiului, ei s-au orientat şi spre sursa naturală de apă aflată în imediata apropiere, respectiv râul Ampoi, de unde au fost alimentate, în mod constant şi eficient, cu ajutorul motopompelor, autospecialele de intervenţie.

Costurile legate de intervenţia acestora urmează să fie stabilite în decurs de 20 de zile, perioada avută la dispoziţie pentru întocmirea raportului de evaluare, a mai spus şeful ISU Alba.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: alba incendiu solina