x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Bătaie la o secţie de votare din Botoşani, un minor a votat în Ilfov

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Bătaie la o secţie de votare din Botoşani, un minor a votat în Ilfov

02 Noi 2014   •   15:04
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Bătaie la o secţie de votare din Botoşani, un minor a votat în Ilfov
Sursa foto: ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Bătaie la o secţie de votare din Botoşani, un minor a votat în Ilfov

Potrivit unui comunicat al MAI, nu s-au inregistrat eveniment deosebite in timpul alegerilor prezidentiale, insa incidentele nu au lipsit in totalitate.

O situaţie s-a înregistrat în judeţul Dâmboviţa, unde o femeie a sesizat că mai multe persoane oferă bani alegătorilor pentru a vota un anumit candidat. În acelaşi judeţ, a fost înregistrată o sesizare cu privire la faptul că primarul unei localităţi oferă alegătorilor produse alimentare. Ambele situaţii sunt verificate de către poliţie.

Primarului unei localităţi din jud. Botoşani i s-a întocmit dosar penal pentru lovire întrucât ar fi agresat un reprezentant al unui partid politic care se afla în afara secţiei de votare şi îndemna cetăţenii să meargă la vot.

În jud. Teleorman, locţiitorul preşedintelui biroului electoral al unei secţii de votare a sesizat că a fost agresat de un membru al comisiei de votare. Poliţiştii s-au deplasat la fata locului, stabilind că aspectele semnalate nu se confirmă şi că de fapt între cei doi a avut loc o discuţie contradictorie care a fost aplanată.

În localitatea Topoloveni din jud. Argeş, se fac verificări după ce un membru al secţiei de votare a înmânat unui alegător două buletine de vot. Tot în judeţul Argeş, în localitatea Recea, la secţia 440, s-a constatat lipsa uneia dintre ştampilele cu menţiunea VOTAT. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. În acelaşi judeţ, reprezentantul unui ONG a semnalat faptul că un cetăţean a transportat mai multe persoane la secţia de votare. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a constatat că cetăţeanul respectiv l-a adus la secţie doar pe socrul său.

În judeţul Ilfov, un minor s-a prezentat la secţia de votare şi a votat, deşi nu a avea acest drept. Pe numele minorului s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de fraudă la vot. Minorul avea 17 ani şi 10 luni.

×