x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alegeri prezidențiale 2019. Bărbat amendat de poliţişti pentru că şi-a filmat votul, în Gorj

Alegeri prezidențiale 2019. Bărbat amendat de poliţişti pentru că şi-a filmat votul, în Gorj

24 Noi 2019   •   20:20
Alegeri prezidențiale 2019. Bărbat amendat de poliţişti pentru că şi-a filmat votul, în Gorj

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost sancţionat cu 1.700 de lei de către poliţişti după ce a realizat o filmare în timp ce se afla în cabina de vot şi a indicat candidatul ales, exprimând totodată injurii la adresa celuilalt candidat, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu.

Potrivit acesteia, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat cu privire la faptul că pe un site de socializare a fost postată o înregistrare video din care reiese că un bărbat care ar fi votat la Secţia numărul 10 din cartierul Drăgoieni al municipiului Târgu Jiu ar fi realizat o filmare în cabina de vot, împrejurare în care a indicat candidatul cu care a votat şi, totodată, a arătat şi exprimat semne şi expresii obscene la adresa candidatului propus de cealaltă formaţiune politică, iar apoi, la ieşire, pe holul secţiei de votare, bărbatul le-a spus altor persoane cu cine a votat şi a adresat cuvinte cu caracter obscen.

"Din verificările efectuate s-a stabilit că incidentul a avut loc în incinta Secţiei de votare numărul 9, din municipiul Târgu Jiu, cartier Drăgoieni, iar cel în cauză este un bărbat, de 39 de ani, din localitate. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe bărbat, pentru continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, cu amendă în valoare de 1.500 lei, precum şi pentru săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, cu amendă în valoare de 200 lei", a menţionat reprezentantul IPJ Gorj.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: gorj alegeri prezidentiale