x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alegeri prezidențiale 2019. Gorghiu: Am votat pentru proiectul României normale

Alegeri prezidențiale 2019. Gorghiu: Am votat pentru proiectul României normale

24 Noi 2019   •   10:56
Alegeri prezidențiale 2019. Gorghiu: Am votat pentru proiectul României normale

Vicepreşedintele liberal al Senatului Alina Gorghiu a declarat că a votat la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pentru proiectul "României normale".

"Am votat astăzi pentru singurul proiect articulat pe care l-a prezentat un candidat, am votat pentru singura soluţie raţională cu care putea vota un român astăzi. Am votat pentru proiectul României normale şi sunt convinsă că vom avea un sfârşit de 24 noiembrie care să ne relaxeze pe toţi, în sensul în care destinul României e pe mâini bune. Sunt convinsă că toată lumea va vedea linia orizontului acolo unde trebuie şi unde îşi doreşte, adică vom avea o Românie integrată în Europa, o Românie cu un destin proeuropean care să nu mai aibă tot felul de emoţii de fiecare dată când e condusă de oameni nepotriviţi", a declarat, pentru AGERPRES, Alina Ghorghiu.

Senatorul PNL şi-a exercitat dreptul de vot la Secţia 33 de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: alegeri prezidentiale alina gorghiu