x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alexandru Arșinel ar putea lipsi de la înmormântarea Stelei Popescu. Mărturisirea cutremurătoare pe care a făcut-o

Alexandru Arșinel ar putea lipsi de la înmormântarea Stelei Popescu. Mărturisirea cutremurătoare pe care a făcut-o

24 Noi 2017   •   07:29
Alexandru Arșinel ar putea lipsi de la înmormântarea Stelei Popescu. Mărturisirea cutremurătoare pe care a făcut-o

Stela Popescu s-a stins din viață fulgerător, joi după-amiază, la casa sa din București. Artista în vârstă de 81 de ani a fost găsită fără suflare de către fiica sa.

Înainte cu câteva luni ca marea artistă să plece dintre noi, Alexandru Arșinel a vorbit într-un interviu despre marii actori care ne părăsesc și a spus că nu mai suportă să participe la înmormântări.

“Nu mai pot sa ma duc, intotdeauna in teatru am avut o pozitie mai rasarita, sa spun asa, adica eram ala care trebuia sa tin cuvantu la inmormantarea lui Puiu Calinescu, la Zizi Serban… si mi-a venit rau la un moment dat.

Si am zis ca nu pot sa ma mai duc. Lasand deoparte si conditia mea fizica dupa atatea operatii de hernie, nu pot sa merg sa stau in picioare, dar nici sa ma duc sa stau jos in fund in biserica in timp ce toata lumea in picioare… psihic nu mi-e bine, mai ales ca SUNT SI EU PE LISTA.”, a declarat Alexandru Arșinel.

×
Subiecte în articol: stela popescu a murit stela popescu