x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alexandru Cumpănaşu: „Părinții Alexandrei au primit un telefon misterios după ce Dincă a fost reținut. Este strigător la cer!”

Alexandru Cumpănaşu: „Părinții Alexandrei au primit un telefon misterios după ce Dincă a fost reținut. Este strigător la cer!”

08 Aug 2019   •   16:55
Alexandru Cumpănaşu: „Părinții Alexandrei au primit un telefon misterios după ce Dincă a fost reținut. Este strigător la cer!”
Sursa foto: Captura Antena 3

Unchiul Alexandrei face noi dezvăluiri despre dimineaţa în care poliţiştii şi procurorii au intrat în casa ororilor şi au descoperit primele indicii despre ceea ce s-a întâmplat acolo.

La numai o oră şi jumătate de la începerea percheziţiilor, când Gheorghe Dincă era deja reţinut, părinţii fetei au mai primit un telefon misterios, prin care erau asiguraţi că adolescenta este bine.

„Au primit un telefon în ziua de vineri după ce acest individ a fost reținut. Am comunicat acel număr de telefon tuturor celor care sunt responsabili de această anchetă. Nu s-au făcut verificările nici până astăzi. Este strigător la cer”, a declarat Alexandru Cumpănașu la Antena 3

×
Subiecte în articol: Alexandru Cumpănaşu