x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alexandru Sovu, românul condamnat la 11 ani de închisoare în Marea Britanie

Alexandru Sovu, românul condamnat la 11 ani de închisoare în Marea Britanie

14 Feb 2018   •   15:39
Alexandru Sovu, românul condamnat la 11 ani de închisoare în Marea Britanie

Un român, care a făcut un judecător să îi fie frică să mai folosească un bancomat, a fost condamnat la 11 ani de închisoare, scrie Dailymail.

Alexandru Sovu, în vârstă de 39 de ani, proiecta skimmere, care pot fi amplasate în ATM-uri şi staţii de benzină, şi pe care le vindea infractorilor din New York, Jamaica, Cambodgia, Vietnam, Thailanda, Ghana şi Filipine, într-o înşelătorie de trei milioane de lire.

Skimmerele captau date de pe cardurile bancare, după ce erau plasate în bancomat, oferind astfel infractorilor acces la card. 

Sovu, care s-a eschivat în timpul procesului de la Curtea Blackfriars, după ce i s-a acordat cauţiunea, şi despre care se crede că se află în China sau în România, a început deja să încarce din nou amprente ale designulu său pe propriul website: cardreaderfactory.com

În prezent, website-ul este închis, din nou

Anca Fuioaga, în vârstă de 37 de ani, care lucra ca “reprezentant în Marea Britanie” pentru Sovu, a fost condamnată la 30 de luni de închisoare, după ce a fost acuzată de conspiraţie pentru fraudarea sistemului bancar din UK.

Sovu şi Fuioaga făceau parte dintr-un grup de români care proiectau skimmere în Colchester, Essex. Aceştia foloseau maşini cu telecomandă pentru a păcăli securitatea din aeroport, când transportau skimmerele. Prin plasarea lor în interiorul maşinilor, acestea păreau nişte cabluri nevinovate pentru jucării.

“A arătat o aroganţă uluitoare şi şi-a bătut joc de lege şi ordine. Operaţiunea s-a extins în întreaga lumea. În locuri precum New York şi Noua Zeelandă. Fiecare dintre dispozitivele pe care le-a folosit a fost capabil să stocheze 30.000 de detalii despre utilizatorul cardului. Ştiu că eu unul nu voi mai folosi niciodată un bancomat cu încredere”, a spus judecătorul Rajeev Shetty.

 

 

×